Ministerul Justiţiei propune ca deţinuţii să poată primi pipe în penitenciare, dar să nu mai aibă voie cu CD-uri şi DVD - playere, conform unui proiect de lege pus în dezbatere publică. Ministerul Justiţiei propune modificarea legislaţiei în ceea ce priveşte durata şi periodicitatea vizitelor, greutatea şi numărul pachetelor, precum şi categoriile de bunuri ce pot fi primite, cumpărate, păstrate şi folosite de persoanele aflate în executarea pedepselor privative de libertate. Astfel, potrivit noilor prevederi, avocaţii vor putea intra oricând la clienţii lor din penitenciare, în baza împuternicirii avocaţiale şi a carnetului de avocat vizat la zi. În schimb, Ministerul Justiţiei propune scoaterea de pe lista produselor pe care au voie să le deţină persoanele din penitenciare playere video cu CD sau DVD cu ecran încorporat şi playere audio cu casete, CD sau DVD.