Deşi nu mai sînt personajele de basm care au inspirat sute de regizori de la Hollywood şi nu numai, piraţii există încă! Nu mai poartă semnele distincte ale „branşei” (petec negru peste ochi, picior de lemn sau cîrlig în locul mîinii tăiate în vajnice bătălii) însă sînt la fel de periculoşi. De la începutul anului şi pînă în prezent, 59 de nave au fost urmărite şi atacate de piraţii de lîngă ţărmurile Somaliei, pe cinci dintre acestea aflîndu-se şi marinari români. „O parte dintre nave au scăpat de atacatori, fiind mai rapide, însă există şi în prezent 15 nave şi 300 de navigatori (echipajele) reţinute de piraţi. Cel mai probabil, aceştia au cerut armatorilor să plătească pentru eliberarea oamenilor şi a navelor. Nu ştim, în acest moment, dacă sînt luate măsuri pentru eliberarea marinarilor şi a navelor. Din fericire, în echipajele reţinute de piraţi nu se află şi navigatori români”, a declarat liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu. Zonele cele mai periculoase pentru o navă sînt, pe lîngă ţărmurile Somaliei, strîmtoarea Malacca şi ţărmurile Africii de Vest. Pentru fiecare dintre aceste zone, există cîte un tip diferit de piraterie. „Se poate spune că avem mai multe tipuri de piraterie. Piraţii din Somalia sînt cei mai periculoşi dintre toţi. Aceştia folosesc armele de foc pentru intimidarea victimelor şi sînt singurii care reţin orice navă sau echipaj le pică în mînă. După ce le duc în locuri singure, fură de la bordul navelor aparatura de navigaţie (nu se ating de televizoare sau alte asemenea echipamente pentru că nu există piaţă acolo pentru aşa ceva), încărcătura şi combustibilul, pe care le vînd. Nu este uitat nici echipajul, care îşi pierde banii, bijuteriile şi chiar şi hainele, atît cele din bagaje, cît şi cele de pe ei. Apoi sînt ţinuţi ostatici pînă se plăteşte pentru eliberarea lor”, a afirmat Mihălcioiu. Un mod diferit de operare au piraţii din strîmtoarea Malacca. În primul rînd, nu există arme de foc, piraţii ameninţînd echipajul cu săbii, macete sau cuţite. În al doilea rînd, după ce iau de pe navă şi de la marinari toate obiectele de valoare, părăsesc vasul fără a lua ostatici sau a cere răscumpărarea acestuia de la armator. Cea de-a treia categorie de piraţi sînt cei de pe ţărmurile Africii de Vest. Nici ei nu au arme de foc, iar modul de a fura este primitiv. Atacă vasul, îl capturează şi apoi fură tot ce prind. Au existat cazuri în care au furat inclusiv bucăţi de parîmă. Teoretic, pentru a putea scăpa de atacurile piraţilor, trebuie urmate o serie de reguli. Nava trebuie să navigheze la peste 100 de mile de coasta Somaliei sau a Africii de Vest (nu se poate aplica în cazul strîmtorii Malacca), trebuie să aibă o viteză mai mare de 14 noduri şi trebuie să aibă 4-7 metri bord liber (adică puntea să fie la 4-7 metri deasupra apei pentru ca piraţii să nu se poată căţăra uşor). O idee şi mai bună ar fi însă implicarea autorităţilor în rezolvarea acestei situaţii. „Pirateria poate fi combătută destul de uşor în această eră tehnologizată. Navele pot fi urmărite prin satelit iar din loc în loc ar trebui instalate nişte puncte de control. Aceste puncte pot fi nave militare amplasate în dreptul coastei sau nişte aparate cărora comandanţii navelor să le transmită datele de identificare a vasului. În cazul în care un vas nu respectă punctul de control (lucru care se poate observa cu ajutorul supravegherii prin sateliţi), atunci imediat să fie alertate autorităţile din zonă care să prindă nava şi echipajul acesteia”, a mai declarat Mihălcioiu. Din păcate, cel puţin deocamdată, nimeni nu s-a gîndit serios la stoparea acestui fenomen. Prin urmare, comandanţii navelor nu au de ales şi vor trebui să se roage de două ori mai mult atunci cînd drumurile lor duc prin zonele în care piraţii încă fac legea.