Piraţii somalezi au cerut ajutorul forţei antipiraterie a UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Piraţii somalezi au cerut ajutorul forţei antipiraterie a UE

Social 20 Ianuarie 2010 / 00:00 654 accesări

Împărţirea răscumpărării obţinute de piraţii somalezi în schimbul eliberării navei „Maran Centaurus”, pe care se află şi un român, a generat dispute violente între aceştia. Piraţii somalezi au eliberat luni un petrolier grec împreună cu cei 28 de membri ai echipajului - 16 marinari filipinezi, nouă greci, doi ucraineni şi un român - după ce au primit o răscumpărare între 5,5 milioane şi şapte milioane de dolari, considerată a fi cea mai mare sumă plătită vreodată pentru eliberarea unei nave. Dar împărţirea acestei sume a generat dispute atât de puternice între piraţi, încât duminică au izbucnit certuri şi schimburi de focuri, unul dintre grupuri solicitând chiar ajutorul patrulelor Forţei Navale a Uniunii Europene (FNUE). „FNUE nu va interveni niciodată într-o dispută între piraţi\", a declarat comandantul John Harbour, purtător de cuvânt al FNUE, care a asistat de la distanţă la schimbul de focuri. Potrivit unor surse citate de „The Times” în ediţia electronică, disputa a izbucnit când gruparea care a capturat nava, o bandă din regiunea nordică semiautonomă Puntland, a refuzat să împartă câştigul cu gruparea din Harardhere, din sudul Somaliei, unde a fost ţinut petrolierul.

Taguri articol


12