Piraţii somalezi care reţin de peste două luni un cargou turcesc au solicitat 20 de milioane de dolari (14 milioane de euro) pentru a-l elibera, împreună cu cei 23 de membri de origine turcă ai echipajului, a anunţat, luni, avocatul companiei căreia îi aprţine nava. ”Răscumpărarea cerută este de 20 de milioane de dolari, dar, în general, în deturnări ca aceasta se ajunge la un acord de 10 pînă la 20% din suma cerută”, a declarat Nilgun Yamaner, care reprezintă compania Horizon Maritime and Trade, cu sediul la Istanbul. Avocatul a spus că, în opinia sa, va fi încheiat în curînd un acord cu piraţii, fără să ofere alte detalii. Cargoul Horizon-1 se află staţionat în portul Eyl din nordul Somaliei, în provincia Puntland, care se află sub controlul piraţilor. În momentul în care a fost deturnat de piraţi, la 8 iulie, cargoul turcesc se îndrepta dinspre Arabia Saudită spre Iordania, cu o încărcătură de sulfură de hidrogen la bord. O serie de vapoare turceşti au fost deturnate de piraţi în această zonă, după care şi-au reluat ruta, în schimbul plăţii unei răscumpărări.