Piscicultura, de la vorbe la fapte

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
“Dobrogea Nord - Pământul sălbatic dintre ape”

Piscicultura, de la vorbe la fapte

Justiție 03 Decembrie 2013 / 00:00 754 accesări

ÎNTÂLNIRE Asociaţia „Grup Local Dobrogea Nord” a organizat săptămâna trecută, la Pavilionul Expoziţional din staţiunea Mamaia, o dezbatere privind aplicarea proiectului “Dobrogea Nord - Pământul Sălbatic dintre ape”, prin intermediul căruia Asociaţia înlesneşte obţinerea de fonduri europene pentru dezvoltarea sectorului piscicol din judeţ. Potrivit managerului general al Asociaţiei “Grup Local Dobrogea Nord”, Costin Răsăuţeanu, proiectul vine în sprijinul comunităţilor pescăreşti şi aduce oportunităţi de finanţare prin şapte măsuri care vizează amenajarea de puncte de barcare şi puncte turistice. „Este un proiect de care judeţul Constanţa are nevoie, având în vedere că există o comunitate importantă de pescari”, a spus Răsăuţeanu, care a precizat că bugetul total pus la dispoziţia comunităţilor pescăreşti se ridică la 14.743.000 de lei. „Toţi banii vin de la UE, dar cu regula de bază: 75% finanţare din fondul european pentru pescuit şi 25% finanţare din bugetul naţional”, a adăugat Răsăuţeanu. El a adăugat că mai mulţi investitori privaţi şi-au manifestat interesul pentru a atrage fonduri europene în vederea amenajării unor puncte pescăreşti. „Unii au depus proiecte la noi pentru amenajarea de porturi, iar alţii - pentru construirea unor unităţi de preparare a peştelui”, a spus Răsăuţeanu. El a afirmat că proiectele depuse urmează să fie evaluate de către experţii Asociaţiei.

SECTORUL PISCICOL, LA PĂMÂNT În plus, Răsăuţeanu a subliniat că finanţarea proiectelor în domeniul piscicol se alătură eforturilor autorităţilor locale şi judeţene de a revigora un sector dat uitării. „Constatăm foarte clar că, la ora actuală, pescarii îşi desfăşoară activitatea în nişte condiţii lipsite de eficienţă. Nu avem puncte de barcare, nu avem puncte de colectare a peştelui, nu avem puncte de distribuire a peştelui, nu avem foarte multe lucruri şi nu avem flotă”, a spus Răsăuţeanu.



12