Baby, o pisică de 6 ani din Marea Britanie, a devenit prima “pisică bionică” din lume, după ce a primit o pereche de lăbuţe artificiale în timpul unei intervenţii chirurgicale inedite, realizată de un chirurg specializat în operaţiile de protezare. Pisicii i-au fost amputate, în luna septembrie a anului trecut, membrele după ce a căzut pentru a doua oară de la etajul trei al casei stăpânilor săi. O echipă de medici chirurgi specializaţi în operaţii de protezare a creat pentru Baby o pereche de proteze considerate o premieră mondială în domeniu. În cursul unei operaţii care a durat trei ore, medicii veterinari britanici au inserat noile membre, perforând oasele membrelor posterioare. Implanturile ataşate de aceste oase au fost acoperite cu hidroxiapatită de calciu, o substanţă care ajută celulele osoase să crească şi să se sudeze apoi de metal. Pielea astfel formată reprezintă, în acelaşi timp, o protecţie a membrelor amputate, împiedicând apariţia potenţialelor infecţii. “În prezent, Baby poate să meargă şi să sară la fel ca toate celelalte pisici”, a declarat chirurgul Jess Gower din cadrul clinicii veterinare Blue Cross din Londra. “Baby este foarte norocoasă că mai este în viaţă. Contrar credinţei că pisicile cad întotdeauna în picioare, Baby a aterizat pe spate şi cum membrele sale mai fuseseră o dată fracturate, amputarea nu a mai putut fi evitată. Din câte se vede însă se pare că este adevărat că pisicile au mai multe vieţi”, a mai declarat veterinarul britanic.