Alpiniştii de la Serviciul de Spaţii Verzi din cadrul Primăriei Constanţa au fost solicitaţi, ieri dimineaţă, să vină în cartierul Tomis II şi să ajute o pisică care rămăsese cocotaţă într-un copac. Locatarii şi iubitorii de pisici din zonă au semnalat situaţia reprezentantului de la Protecţia Animalelor - Asociaţia Hobby Constanţa, Zeadin Murat, iar el a cerut sprijinul Primăriei Constanţa. „Cu ajutorul locatarilor şi al alpiniştilor de la Serviciul de Spaţii Verzi, pisica a fost adusă pe pământ fără să păţească nimic. Conform spuselor cetăţenilor care locuiesc din zonă, ea rămăsese suspendată într-un copac de aprox. două săptămâni”, a declarat Zeadin Murat. La rândul lor, reprezentanţii Spaţii Verzi spun că vor veni ori de câte ori li se va solicita ajutorul în astfel de situaţii. „Până în prezent, este a treia intervenţie la care am fost solicitaţi să ajutăm o pisică să coboare dintr-un copac”, a declarat şeful Serviciului Spaţii Verzi, George Coman. (M.D.)