26 Decembrie 2024, 19:26
Polițiștii din Timișoara și ofițerii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat o percheziție în Capitală, la domiciliul unui bărbat în vârstă de 70 de ani, bănuit că ar fi introdus ilegal în țară, din Statele Unite ale Americii, arme și muniție. În urma descinderii, oamenii legii au ridicat două pistoale cu glonț și 156 de cartușe. "Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă calificată. În cauză, polițiștii au beneficiat de sprijinul lucrătorilor Direcţiei Regionale Vamale Timişoara", se arată într-un comunicat dat publicității de Poliția Română.