TEAMĂ. Trei tineri au fost prinşi de poliţişti, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce au spart o locuinţă din comuna constănţeană Cumpăna. Sorin Guşă, de 17 ani, Florin Guşă, de 21 ani, împreună cu complicele lor, Alexandru Ţapu, de 22 de ani, care i-a transportat cu maşina, au furat din imobil suma de 4.500 de lei, un laptop, o cameră video, un baston cu electroşocuri şi trei pistoale, două cu gaze şi unul cu bile. Oamenii legii au reuşit să recupereze doar o parte din prejudiciu, mai puţin armele. Cei trei au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Conform procurorilor, în timpul audierilor, tinerii şi-au recunoscut fapta, însă nu au vrut să declare unde au fost ascunse pistoalele. Cu toate că acestea nu au fost găsite nici până în prezent, magistraţii constănţeni au emis mandat de arestare preventivă doar pe numele lui Sorin Guşă, pentru o perioadă de 19 zile, iar pentru ceilalţi doi s-a luat măsura preventivă de a nu părăsi localitatea, pentru o perioadă de 30 zile. Păgubitul, Ion Crăciunică, a declarat că a auzit de la diverse persoane faptul că tinerii plănuiesc o altă lovitură: „Vor să îmi dea foc la casă!”. Bărbatul a adăugat că se teme pentru viaţa lui şi a familiei sale, deoarece nu este posibil ca nişte persoane care au furat trei pistoale, ce nu au fost găsite, să fie lăsate în libertate. Mai mult, soţii Crăciunică se tem pentru fiica lor, ca nu cumva să fie răpită sau să îi facă rău şi se gândesc să-şi mute domiciliul în altă localitate. Poliţiştii din Cumpăna continuă cercetările în vederea depistării şi recuperării armelor.
RĂZBUNARE. Amintim că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, Sorin Guşă şi vărul său, Florin Guşă, au spart locuinţa din Cumpăna prin forţarea unei ferestre. Tinerii au profitat de faptul că proprietarul era plecat la o nuntă şi au început să cotrobăie prin imobil în căutarea unor bunuri de valoare. Imobilul este situat pe strada Veteranilor, de unde cei doi veri au plecat cu un autoturism condus de Alexandru Ţapu, de 22 de ani, care-i aşteptase în tot acest timp. Ajunşi acasă, cei trei complici s-au „organizat”. Alexandru Ţapu a primit 200 de lei pentru “cursa” făcută, iar Florin şi Sorin Guşă au împărţit restul banilor. Între timp, camera video şi laptop-ul au fost lăsate “în grija” unui localnic. Anchetatorii spun că, după numai câteva ore, proprietarul, Ion Crăciunică, s-a întors acasă şi a descoperit că a fost jefuit. A sunat la 112, iar la adresa respectivă a ajuns un echipaj de poliţie din Cumpăna. În numai şapte ore, cei trei complici au fost prinşi şi escortaţi la poliţie pentru audieri. Timp de aproape un an, Florin Guşă a avut o relaţie cu fiica păgubitului şi ştia că tatăl fetei păstrează bani în casă. Când au aflat că familia va fi plecată, ei s-au hotărât să dea lovitura. Surse neoficiale spun că tânărul ar fi vrut să se răzbune deoarece fiica păgubitului s-a despărţit de el.