Procesul lui Oscar Pistorius continuă la Pretoria şi devoalează detalii importante despre firea campionului paralimpic. După mărturiile primilor doi martori, care au declarat că au auzit strigătele disperate de ajutor ale unei femei, urmate de patru împuşcături, echipa de avocaţi a sportivului a părut să fi reuşit să creeze dubii cu privire la acurateţea faptelor. Avocatul Barry Roux a scos în evidenţă faptul că primul martor, Michelle Burger, nu ştia dacă femeia care striga după ajutor era victima Reeva Steenkamp, iar pe al doilea martor, Charl Johnson, soţul lui Michelle Burger, a încercat să-l discrediteze susţinând că propriile impresii îi fuseseră insuflate de partenera de viaţă.
MĂRTURII DIN NOAPTEA FATIDICĂ Seria de detalii date publicităţii până acum în proces nu îi este, totuşi, deloc favorabilă lui Oscar Pistorius. Campionul paralimpic i-a spus unui agent de pază că totul este în regulă, la scurt timp după ce a ucis-o pe Reeva Steenkamp, atunci când bărbatul s-a dus să verifice casa sportivului, la sesizarea vecinilor. Agentul de pază Pieter Baba, al nouălea martor în proces, a declarat că oricine dorea să intre în complexul de locuinţe în care se află şi casa lui Oscar Pistorius trebuia să fie verificat la poartă şi că persoana pe care o vizita trebuia să fie contactată. Iar dacă proprietarul nu putea fi contactat, vizitatorul nu avea acces. Pieter Baba a spus că îl ştia pe Pistorius de la televizor, sportivul fiind o celebritate în complexul de locuinţe. Agentul de pază a menţionat că o ştia pe Reeva Steenkamp prin intermediul lui Oscar Pistorius.
În noaptea în care tânăra a fost împuşcată, agentul era de serviciu. A văzut-o intrând în complex la ora 18.00, cu maşina sa. Pieter Baba nu l-a sunat pe Pistorius, deoarece Reeva Steenkamp mai fusese în complex în ziua respectivă. Pistorius a sosit acasă la câteva minute după ea. Mai târziu, unul dintre colegi i-a spus că unele locuinţe aveau porţile şi uşile deschise. Agentul s-a dus să verifice situaţia, iar atunci, câteva persoane i-au spus că au auzit focuri de armă. Agenţii de pază au mers apoi să verifice casa lui Pistorius, de unde s-au auzit focurile de armă. Atunci când agentul Baba a ajuns la locuinţa campionului, Pistorius i-a spus că totul este în regulă, însă bărbatul a observat că sportivul plânsese. ”I-am spus lui Jacob (alt agent de pază) că nu este în regulă”, a declarat Pieter Baba în instanţă. Acesta s-a întors însă în biroul său şi apoi a fost sunat de mai multe persoane din complexul rezidenţial, ceea ce l-a determinat să meargă din nou la casa lui Pistorius. Managerul complexului, Johan Stander, era deja acolo, a descuiat uşa şi a intrat. Pistorius a coborât atunci pe scări, purtând trupul Reevei Steenkamp. ”Am fost şocat... Nici măcar nu am realizat câteva momente ce căra Pistorius”, a spus Baba, menţionând că a fost trimis de Stander să cheme paramedicii.
100 DE MARTORI Oscar Pistorius a fost inculpat pentru uciderea cu premeditare a iubitei sale, după ce a împuşcat-o mortal pe aceasta, în noaptea de 13 spre 14 februarie 2013. Nu a negat niciodată că a împuşcat-o pe Reeva Steenkamp, dar a susţinut că este vorba de o neînţelegere şi că a crezut că în casă i-au intrat hoţi, trăgând focuri de armă fără să ştie că tânăra s-a trezit pentru a merge la baie. Pe parcursul celor circa trei săptămâni de proces vor fi audiaţi o sută de martori.
Până acum, acuzarea pare să-i fi făcut lui Pistorius un portret de persoană nesăbuită cu armele. S-a aflat că acesta a tras accidental un glonţ într-un restaurant din Johannesburg, în ianuarie 2013, cu o lună înainte de a-şi ucide iubita şi i-a cerut unui prieten să îşi asume vina. Boxerul profesionist Kevin Lerena a afirmat că el, Pistorius şi încă două persoane se aflau la cină în restaurantul Tashas, în momentul incidentului. Kevin Lerena a precizat că unul dintre cei patru, Darren Fresco, i-a dat pistolul său lui Oscar Pistorius pe sub masă şi i-a spus că mai are un glonţ. ”Arma s-a descărcat. Apoi s-a lăsat tăcerea în restaurant. M-am uitat la podea. Am văzut că acolo unde era piciorul meu era o gaură în podea. Am avut o mică zgârietură la deget”, a afirmat pugilistul.
Proprietarul restaurantului, Jason Loupis, a declarat în instanţă că, în momentul incidentului, în incintă se aflau 220 de persoane. La masa de lângă cea la care stătea atletul se afla şi un copil. Oscar Pistorius şi-a cerut imediat scuze şi, după ce s-a asigurat că prietenii săi nu sunt răniţi, i-a cerut lui Darren Fresco să îşi asume vina. ”Te rog, asumă-ţi vina. Eu sunt prea mediatizat. Te rog să spui că ai tras tu, pentru că situaţia poate degenera”, ar fi spus atletul, conform martorului Kevin Lerena. Atunci când proprietarul restaurantului şi soţia sa, Maria, s-au dus la masa la care se aflau cei trei, pentru a vedea ce s-a întâmplat, Darren Fresco a spus că arma i-a căzut din buzunar. Apoi, Oscar Pistorius a plătit nota şi grupul a părăsit restaurantul.
Acest incident nu este singurul care arată că atletului îi plac cam prea mult armele de foc. Fosta iubită a lui Pistorius, Samantha Taylor, a povestit că acesta îşi lua arma peste tot şi că dormea cu ea pe noptieră. Pe data de 30 septembrie 2012, tânăra a povestit că se plimba alături de Pistorius şi de Darren Fresco, iar Poliţia i-a oprit pentru că mergeau cu viteză şi, fiindu-i văzută arma, a urmat un control suplimentar. Altă dată, atletul se plictisea aşteptând la stop şi a început să tragă din senin prin trapa din acoperişul maşinii.