Tenorul spaniol Placido Domingo a declarat că se simte bine după operaţia de eliminare a unei tumori canceroase la colon, efectuată la începutul lunii martie şi că va începe repetiţiile pentru viitoarele sale proiecte muzicale. Tenorul spaniol, în vârstă de 69 de ani, a acuzat o serie de dureri abdominale în timpul concertelor susţinute la Tokyo, în Japonia, potrivit unui anunţ publicat la sfârşitul lunii februarie, pe site-ul său şi a fost operat la New York, la începutul lunii martie.
Placido Domingo a revenit, joi, la Los Angeles, pentru a-şi relua funcţia de director al Operei din acest oraş. Tenorul spaniol le-a mărturisit reporterilor americani că va începe în curând repetiţiile pentru următorul său spectacol, programat pe data de 16 aprilie, la Scala din Milano, unde va cânta în opera “Simon Boccanegra”, de Giuseppe Verdi. Cu această ocazie, Placido Domingo a ţinut să le mulţumească fanilor care i-au trimis numeroase mesaje de încurajare pe site-ul său.
Jose Placido Domingo Embil, născut pe 21 ianuarie 1941, cunoscut sub numele de scenă de Placido Domingo, este un tenor spaniol renumit pe plan mondial pentru forţa şi versatilitatea vocii sale puternice, capabilă să stăpânească toate notele şi tonurile registrului dramatic. De la debutul său, în rolul Alfredo din opera “La Traviata” de Verdi, în anul 1959, Placido Domingo a interpretat peste 130 de roluri, devenind astfel tenorul care a interpretat cele mai multe partituri din lume.