Plăcintarul se bucură din nou de atenţia şi grija politicienilor. El revine în centrul marilor priorităţi. Plăcintarul îi ţine în formă pe politicieni. Întotdeauna, înainte de alegeri, îi bagă în cantonament. Aici, ca în orice cantonament cu reguli stricte şi program cazon, plăcintarul le freacă ridichea politicienilor. S-ar putea ca ridichea să nu mai fie o legumă de sezon. După cantonament, în schimb, datorită efortului depus cu o conştiinţă înaintată, politicienii arată ca nişte legume. Sînt storşi şi vlăguiţi, dar, atenţie, au un moral beton. La plăcinte înainte! Chiar dacă nu sînteţi politicieni, cunoaşteţi deviza. La plăcinte înainte! În momentele lor de slăbiciune, pentru că, de ce să nu recunoaştem, apar şi astfel de episoade, plăcintarul ridică moralul politicienilor noştri. E suficient să fie trecut în locul măgarului. Adică, pastoral vorbind, în fruntea turmei. De multe ori, cînd aleargă cu tava cu plăcinte în frunte, plăcintarul este solemn, ca orice exemplu demn de urmat. În anumite situaţii, în funcţie şi de starea vremii, seamănă cu un sportiv de performanţă care poartă flacăra olimpică. Poate este prea mult să comparăm o plăcintă cu o flacără olimpică. La plăcinte înainte! Este deviza olimpismului politic de la noi. Nalangîtele cu prune au reprezentat perioada de pionierat în materie de plăcinte. În timp, s-a ajuns la o diversitate de produse şi preparate. De departe, plăcintarul reprezintă pentru politicieni un simbol. Este liderul lor de opinie. Multe dintre doctrinele politice au ca fundament aluatul pentru plăcinte. Diferenţierea se face în funcţie de umplutură. Avem plăcinte cu brînză, cu carne, cu mere. Pentru tocilari, se recomandă plăcinta cu dovleac. Alegătorii se bat pe plăcinta cu răvaşe. Ca şi politicienii, răvaşele promit mult şi nu dau nimic. Pentru satisfacerea pretenţiilor enunţate de politicienii mincinoşi, plăcintarul a lansat pe piaţă un nou produs. Este vorba despre plăcinta cu gogoşi. E săţioasă şi greţoasă. Plăcintarul a fost solicitat pentru alegerile europarlamentare şi prezidenţiale. Evident, în calitate de şef de campanie. Anul acesta, candidaţii sînt hotărîţi să meargă pe plăcinte cu răvaşe electorale. Pe timp de criză, plăcinta este un material de propagandă accesibil tuturor politicienilor. Pe urmă, să nu uităm, plăcinta este tradiţională la români. Dacă aţi observat, pînă şi guvernanţii ne-au trîntit un buget cît o plăcintă de mare! E drept, cam sărăcăcioasă. Plăcinta de criză. La plăcinte înainte! În politică, disputa pentru plăcinte devine adeseori grotească. Sînt politicieni care sînt în stare de orice compromis pentru o plăcintă. De multe ori, clientela politică, aia pestriţă şi guralivă, consideră că plăcinta politică este o pleaşcă. Şi nu este? Păi, dacă nu ar fi, toţi parveniţii ăştia nu s-ar mai bumbăci. Cu toate că ştie să întindă foaia pînă la extreme, de multe ori, ca efect al capitalismului de cumetrie, plăcintarul este depăşit de situaţie. Sînt prea mulţi fomişti în ţara asta!