Teatrul de Stat Constanța (TSC) a deschis oficial stagiunea, în weekend, cu două titluri de referință din repertoriul instituției, „Nunta lui Figaro”, de Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais - sâmbătă seară, și „Bolnavul închipuit”, de Moliere - duminică seară. Totodată, începerea unui noi sezon de spectacole la malul mării a marcat și punerea în practică a unei inițiative lăudabile din partea conducerii TSC, și anume restituirea în conștiința și memoria publică a personalității celui care a fondat acest teatru. Astfel, primii spectatori ai noii stagiuni, care au trecut pragul teatrului în serile din weekend, au putut vedea - ca și ceilalți trecători pe care pașii îi vor duce, de acum înainte, prin apropierea instituției teatrale - o plăcuță comemorativă cu numele filantropului grec Demostene Tranulis. Aceasta a fost, de altfel, singura dorință a familiei omului de afaceri de origine greacă, susținător al culturii constănțene și cel care a construit, în 1927, clădirea în care funcționează, acum, Teatrul de Stat Constanța și care era destinată, inițial, cinematografului Ligii Culturale Ctitoria Demostene Tranulis.
Directorul TSC, actrița Dana Dumitrescu, ne-a declarat că este un gest firesc, de recunoaștere a meritelor lui Demostene Tranulis, care a construit clădirea îndatorându-se cu peste 2,2 miloane lei, opera sa de binefacere costându-l, în final, peste 5,5 milioane lei. Constănțenii, dar și turiștii care vor trece, de acum înainte, pe lângă teatru vor putea citi următorul text de pe plăcuța comemorativă montată pe clădire: „La 27 Martie 1927 s-a pus piatra de temelie a acestui edificiu, primul Teatru românesc din Dobrogea. Așa cum se menționează în actul comemorativ, lăcașul s-a clădit și s-a ridicat, înzestrându-se cu cele de cuviință, de către constănțeanul nostru și iubitorul de artă, fiu al Constanței, Demostene Tranulis”.
ACTORI ÎNDRĂGIȚI ÎN DISTRIBUȚIA PREMIEREI DIN OCTOMBRIE Dar noutățile, proiectele și surprizele stagiunii care abia a început nu se opresc aici. Urmează, cât de curând, o premieră, un program atractiv de spectacole cu cele mai de succes titluri din repertoriu, reprezentații în județ și spectacole pentru elevi. Potrivit directorului TSC, Dana Dumitrescu, mult-așteptatul spectacol „Trei surori”, de Cehov, în regia lui Dominic Dembinski și având scenografia semnată de Eugenia Tărăşescu-Jianu, va avea premiera în weekend-ul 17-19 octombrie. Repetițiile pentru premieră au intrat, astfel, pe ultima sută de metri, iar directorul teatrului a făcut cunoscută și distribuția, care cuprinde nume de referință din echipa TSC: Remus Archip, Maria Vasilescu, Mirela Pană, Dana Dumitrescu, Alina Manțu, Liviu Manolache, Iulian Enache, Bogdan Caragea, Adrian Dumitrescu, Marian Adochiței, Ileana Ploscaru, Alexandru Mereuță, Cosmin Mihale, Andu Axente.
SPECTACOLE PENTRU ELEVI ȘI ÎN JUDEȚ Se anunță, totodată, un program bogat și alert pentru actorii teatrului. În paralel cu repetițiile pentru premiera lunii octombrie, directorul TSC, Dana Dumitrescu, a anunțat că se lucrează la un nou proiect, preconizat să se finalizeze până în sărbătorile de iarnă. Este vorba despre realizarea unui spectacol având la bază un colaj din volumele de poezii „La lilieci”, de Marin Sorescu, și, de asemenea, alegerea unui titlu de Ion Creangă, posibil „Soacra cu trei nurori”. Se are, astfel, în vedere realizarea unui spectacol-coupe, în cadrul proiectului „Teatru pentru elevi”, destinat în mod special școlarilor de la clasa a VI-a în sus, însă nu numai lor.
Un alt proiect care se va derula în perioada următoare este cel intitulat „Teatru la noi acasă”, în cadrul căruia artiștii TSC vor prezenta spectacole pe scenele din județ.
LICENȚA PE... SCENĂ Dana Dumitrescu a mai dezvăluit că, din luna ianuarie, are în plan realizarea a două mari producții, iar un titlu va fi, cel mai probabil, de Shakespeare. De asemenea, conducerea TSC intenționează să le ofere o șansă studenților din anul al III-lea de la Regie-Teatru să-și facă spectacolul de licență pe scenă. Printre proiectele acestei stagiuni se mai numără reorganizarea site-ului instituției, proces care va fi finalizat până la premiera din luna octombrie, precum și obținerea de fonduri europene pentru renovarea teatrului, care necesită reabilitare urgentă din cauza vechimii clădirii. De altfel, până la începerea stagiunii s-au făcut unele reparații, însă procesul de renovare trebuie să continue, potrivit directorului TSC.