Senatul a aprobat, ieri, plafoanele unor indicatori fiscal - bugetari, care vor fi obligatorii pentru Guvern la elaborarea bugetului de stat pe 2011, anume plafonul cheltuielilor cu personalul, deficitul bugetar, finanţarea administraţiilor locale. Actul normativ stabileşte că plafonul soldului bugetului general consolidat, exprimat ca procent în PIB, este de 4,4% în anul 2011 şi de 3% în anul 2012. Plafonul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, exprimat ca procent în PIB, este de 7,5% în 2011 şi de 7,1% în 2012. Actul normativ mai stabileşte că, în 2012, plafoanele privind finanţărilor rambursabile care pot fi contractate de administraţiile locale, precum şi cele privind tragerile din finanţările rambursabile contractate sau care urmează să fie contractate de către acestea sunt în sumă de 1,4 miliarde lei. Plafonul privind emiterea de garanţii de către Guvern, prin Ministerul Finanţelor, pentru anul 2011, este de 10 miliarde de lei. Plafonul soldului primar al bugetului general consolidat este, în anul 2011, de 14.354 milioane lei.