Primarul Constanței, Radu Mazăre, a anunțat ieri, în ședința de Consiliu Local, că datorită majorării pensiilor în urma indexării va crește plafonul pentru acordarea pachetelor cu alimente oferite de municipalitate de la 900 la 1.000 de lei. Astfel, aleșii locali au aprobat, ieri, un proiect de hotărâre, urmând ca, din noiembrie, persoanele care au pensii ce ajung la 1.000 de lei și se încadrează în criteriile impuse de municipalitate să primească pachete cu alimente. „Era nevoie pentru că au crescut pensiile și noi oferim pachete aceluiași număr de persoane. Când am început să dăm pachete, plafonul era de 300 de lei pentru că și pensiile erau mici, iar acum am ajuns la 1.000 de lei, în funcție de creșterea veniturilor pensionarilor și de creșterea costurilor vieții“, a declarat Mazăre. Aproape 55.000 de persoane se vor putea bucura de alimentele oferite de municipalitate. Totodată, liderul administrației locale a spus că zilele acestea așteaptă să primească de la Ministerul de Interne o listă cu numărul exact de familii care locuiesc în orașul Constanța. „Discutăm despre creionarea schemei și despre simulări pe care vrem să le facem pentru creșterea subvenției pentru căldură, ca să reducem costul la factură cu 10% pentru cei care primesc deja subvenție și pentru încă 25.000 de familii. Știu că ne-au fost trimise, dar așteptăm să ne parvină pe cale oficială, apoi facem o ședință ca să știm până unde ridicăm plafonul și mai acordăm această subvenție ca să scadă factura cu 10%“, a mai spus Mazăre.