Guvernul va impune un plafon maxim de ajutoare sociale sub nivelul venitului minim garantat, pentru a elimina situaţiile în care persoane care deţin vilă şi maşină şi stau în cârciumă să aştepte sprijin de la stat, a afirmat premierul Boc într-o discuţie cu membrii comunităţii româneşti din New York. „Dacă mergeţi acum la ţară să angajaţi un om să meargă la coasă sau să lucreze la fermă, nu veţi găsi pentru că are ajutor social minim care îi permite să stea în cârciumă cât doreşte şi, în acelaşi timp, să primească iarna ajutor pentru cumpărarea lemnelor, şi nu să muncească, să intre în câmpul muncii. Nu mai putem să stăm în maniera asta de a guverna. Punem un plafon maxim de ajutoare sociale care să fie mai mic decât venitul minim garantat, încât să-l determini pe om să iasă din starea de pasivitate şi să-şi menţină un loc de muncă\", a spus Boc. El a arătat din nou că România şi politicienii nu au ştiut să fructifice avantajele intrării în Uniunea Europeană, cu au accentuat dezechilibrele structurale provenite din perioada comunistă şi a susţinut că nimeni nu ar avea nimic împotrivă să crească salariile, pensiile sau ajutoarele sociale \"cu condiţia să aibă susţinere în spate\". Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a anunţat, luni, că Guvernul a decis ca persoane care deţin şi alte locuinţe în afara celei de domiciliu, precum case de vacanţă, sau maşini cu o capacitate cilindrică de peste 1.600 cmc nu vor mai primi ajutoare de încălzire,evaluările indicând că peste 10% dintre cele 3,2 milioane familii beneficiare ar urma să nu mai fie subvenţionate. Surse guvernamentale au declarat, marţi, că Executivul a discutat varianta ca şi persoanele care deţin depozite bancare în valoare de peste 3.000 lei, suprafeţe de teren mai mari de 1.000 metri pătraţi sau animale de curte, precum vaci şi porci să nu mai primească ajutoare de încălzire. Noile reguli de acordare a ajutoarelor de încălzire vor fi aplicate începând cu sezonul de iarnă 2010-2011. Săptămâna trecută, a fost prezentat un proiect de ordonanţă de urgenţă care stabilea că ajutorul pentru încălzirea locuinţei ar putea fi acordat luând în calcul aceleaşi venituri ca în cazul acordării ajutorului social, ceea ce ar reduce cu peste 400.000 numărul de beneficiari şi ar creşte cu 10,6 de milioane de lei bugetul de stat în 2010. Premierul Emil Boc se află la New York, unde participă la Adunarea Generală a ONU.