Plafonul de garantare a depozitelor, mărit la 50.000 de euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Plafonul de garantare a depozitelor, mărit la 50.000 de euro

Economie 18 Februarie 2009 / 00:00 522 accesări

Este oficial! Plafonul de garantare a depozitelor bancare pentru populaţie a fost majorat la 50.000 de euro, de la 20.000, cît era suma iniţială. Senatul a adoptat cu 83 de voturi pentru şi niciun vot împotrivă proiectul de lege care prevede această creştere a plafonului de garantare. Potrivit secretarului de stat al Ministerul Finanţelor Publice, Cosmin Coman, în România era necesară modificarea legislaţiei în vigoare astfel încît depozitele constituite de fiecare persoană fizică, la oricare dintre instituţiile de credit participante la Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, să fie garantate pînă la suma de 50.000 euro. Acesta a precizat că, astfel, România poate \"răspunde la propunerile adoptate la nivelul Uniunii Europene\" pentru restaurarea încrederii în sistemele financiare şi pentru prevenirea retragerii în masă a depozitelor, în contextul crizei financiare. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului a fost adoptată de autorităţile române după ce miniştrii europeni de Finanţe au ajuns la un acord, în octombrie 2008, referitor la majorarea plafonului minim de garantare pentru depozitele bancare ale populaţiei, de la 20.000 euro, la 50.000 euro, în cazul în care băncile dau faliment. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, explica, anul trecut, că 99,2% din economiile populaţiei se situau pînă în 20.000 de euro pe cap de deponent, iar economiile mai mari de 20.000 de euro au un segment de 0,8%. Cu toate acestea, ca valoare, depozitele sau conturile de economii de peste 20.000 pe titular însumează 40% din banii economisiţi în România.



12