Subiectul ultimelor două zile a vizat salarizarea directorilor din companiile de stat şi faptul că Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă prin care plafonează lefurile conducerilor executive. Premierul Victor Ponta a explicat că actul normativ introduce o regulă de solidaritate şi de echilibru care funcţionează în orice societate europeană, şi anume elimină discrepanţele uriaşe dintre un şef şi un angajat din aceeaşi ramură de activitate. „Cred că o societate modernă, europeană, funcţionează şi pe anumite reguli de solidaritate. Nu înseamnă că trebuie ca pe vremea comuniştilor să avem toţi salariile la fel, să nu muncim sau să muncim la fel, dar înseamnă că există nişte discrepanţe pe care statul în Occident şi în toate ţările UE le echilibrează prin impozit progresiv.
MONITORIZARE A CONTRACTELOR În cazul României, care are cota unică, trebuie să găsim alte metode de a păstra un anumit tip de echilibru. Între unul care câştigă un salariu mediu şi şeful care câştigă de 30 de ori pe atât, deja lucrurile sunt foarte greu de explicat şi de acceptat“, a declarat primul ministru. Ponta a precizat că nu doreşte o abordare populistă, de genul „să dăm salarii de 1.000 de euro şi să cerem performanţe extraordinare“, dar pe de altă parte a punctat că miniştrii din Guvern au salarii de 1.000 de euro şi lor li se cere totul în fiecare zi. Totodată, Ponta a respins ideea vehiculată în presă că ordonanţa care stabileşte plafonul de salarizare în companiile de stat la de şase ori salariul mediu brut lunar din ramura respectivă ar putea duce cumva la creşteri de salarii pentru anumiţi manageri faţă de salariile pe care aceştia le au în prezent. Ordonanţa privind plafonarea salariilor ar putea intra în vigoare chiar de săptămâna viitoare - după publicarea în Monitorul Oficial - astfel că orice fel de noi contracte de management nu se vor putea încheia decât cu respectarea acestui act normativ.