Examenul de absolvire al Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (INPPA), sau examenul de definitivat, la care participă 44 de avocaţi constănţeni, a avut parte, săptămâna trecută, de un episod ilar. Profesorul care a verificat lucrările susţinute de avocaţi la Codul de Procedură Civilă (CPC) a constatat că două lucrări erau identice, inclusiv numele şi prenumele autorului. Ulterior s-a stabilit că avocatul Costin Udrea a profitat de practica obişnuită printre avocaţii stagiari de a colabora şi i-a cerut unui coleg să-i trimită pe mail lucrarea unei alte colege, fără ca aceasta să ştie. El a pretins că vrea să se inspire din ideile acesteia, dar a sfârşit prin a i le fura pe toate. Înainte de examen, Udrea a printat în totalitate textul primit şi s-a prezentat în faţa comisiei de examinare fără să citească măcar un rând din lucrare. Surpriza a venit în momentul în care profesorul-examinator a constat că avocatul din faţa sa este bărbat şi are nume de femeie. Când i-a pus candidatului câteva întrebări referitoare la lucrarea sa, a înţeles că se confruntă cu o situaţie clară de plagiat. Prins cu mâţa-n sac, Costin Udrea a încercat să nege că ar fi furat lucrarea, dar în urma verificărilor făcute de comisia de examinare s-a aflat adevărul şi a fost nevoit să recunoască tot. El a fost picat, dar a făcut cerere de reexaminare, care i-a fost admisă. Costin Udrea va apărea în faţa examinatorilor în cursul zilei de azi.
OPT MATERII Avocatul Gabriel Grigore, decanul Baroului Constanţa, a declarat că, până acum, singura disciplină care le-a dat bătăi de cap candidaţilor a fost CPC, la care au picat şapte avocaţi „La acest examen, care a început pe 26 noiembrie, s-au înscris 44 de stagiari din Baroul Constanţa, care au avut de pregătit opt lucrări pentru fiecare materie de concurs. Pe 7 decembrie, ei vor susţine proba finală, ce va consta într-un test grilă compus din 50 de întrebări”, a declarat decanul Baroului Constanţa, avocat Gabriel Grigore. El a adăugat că examenul de definitivat este organizat în totalitate de INPPA, iar Baroul Constanţa asigură spaţiul în care avocaţii susţin probele la Codul Civil, CPC, Codul Penal, Codul de Procedură Penală, Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Dreptul European al Drepturilor Omului, Cooperare judiciară internaţională şi Dreptul Uniunii Europene.