Proiectul de aprobare a planului urbanistic zonal (PUZ) propus de Direcţia Apelor „Dobrogea Litoral” (DADL) a fost respins ieri în plenul Consiliului Local Municipal (CLM). Preşedintele Comisiei de Urbanism a Consiliului, arh. Dumitru Calotă, a declarat că acest for nu şi-a dat avizul şi a respins PUZ-ul plajelor, întrucît din dosarul depus de DADL la Primărie lipsesc mai multe avize necesare pentru aprobarea proiectului. „Colegii noştri de la Direcţia Patrimoniu au avizat negativ acest PUZ, întrucît DADL l-a realizat fără a ţine cont de limitele teritoriale dintre domeniul administrat de DADL şi domeniul public al Primăriei Constanţa. De asemenea, proiectul prezintă o serie de vicii, întrucît prin acest PUZ se propun dotări pe plajă fără a se ţine cont de dotările prezente pe domeniul Primăriei”, a declarat Calotă. La dezbateri au participat şi reprezentanţi ai Asociaţiei Patronale Mamaia, care au prezentat punctul de vedere al hotelierilor legat de strategia DADL. Proprietarii de active din Mamaia se opun şi ei perspectivei prezentate prin PUZ de DADL, întrucît între beach-baruri nu este prevăzută distanţa minimă legală, iar patronii acestora le transformă noaptea în discoteci, deranjînd turiştii din hoteluri.
„Să revină plaja în administrarea Primăriei”
În timpul discuţiilor, consilierii locali au cerut public revenirea plajelor în administrarea autorităţilor locale, criticînd strategiile abracadabrante dictate în ultimii ani de la Bucureşti. „Plaja este varză! Ce treabă are Manafu cu plaja din Constanţa? Aici, noi, consilierii, analizăm oportunitatea investiţiilor pe plaje, nu Apele Române”, a spus consilierul municipal, Tiberiu Nemet. Totodată, consilierii locali au subliniat că în ce priveşte plajele, în ultimii ani a primat interesul politic. În urmă cu opt ani, după ce primarul Constanţei de la acea vreme, Gheorghe Mihăeşi, a intrat în clinciuri cu ex-preşedintele Consiliului Judeţean (CJC), Stelian Duţu, plaja a fost trecută în administrarea CJC. În 2004, după ce la conducerea CJC a venit Nicuşor Constantinescu, democraţii au luat plaja la Ministerul Mediului. „Să terminăm cu aberaţiile! Să revină plaja în administrarea Primăriei”, a afirmat consilierul Felix Stroe în timpul dezbaterilor. Atitudinea consilierilor constănţeni este susţinută şi de preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu: „Dacă plajele, în 2005, au fost luate în administrarea unui minister din Bucureşti care nu are competenţa necesară pentru a le administra, o companie a apelor a fost împuternicită să liciteze plajele la preţuri exorbitante, sugrumînd tot ce se făcuse bun pe litoral. Nu este posibil să creezi haos şi să aduci macarale printre turişti în plin sezon. Rezultatele sînt cele de astăzi: turiştii români preferă să meargă la bulgari sau la greci, unde statul acordă prioritate turismului. Autorităţile centrale trebuie să înţeleagă că este nevoie de o strategie pe termen mediu şi lung pentru revigorarea turismului românesc. Plajele trebuie date imediat în administrarea autorităţilor locale”.
DADL, nereprezentată la şedinţa CLM
(Dez)interesul DADL faţă de proiectul PUZ-ului a fost dovedit, ieri, prin faptul că niciun reprezentant al Direcţiei nu s-a prezentat la şedinţa CLM pentru a-l susţine. După respingerea proiectului, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a declarat: „Avînd în vedere că toată marea gîndire despre turism şi utilizarea plajelor a fost o mare prostie, în Consiliul Local, cînd a fost prezentată varianta de PUZ pentru plaje, consilierii, cu excepţia a doi dintre ei care s-au abţinut, au votat în unanimitate respingerea acestui plan. Respingerea s-a bazat pe mai multe argumente. În primul rînd, PUZ-ul nu a avut avizele legale necesare, fapt pentru care proiectul a primit aviz negativ de la Comisia de Urbanism. Reprezentanţii Asociaţiei Patronale Mamaia au venit şi şi-au exprimat dezacordul asupra realizării beach-barurilor aşa cum au fost propuse de către Apele Române. Proiectul PUZ pentru plaje, propus de DADL, a picat, ca atare autoritatea locală nu emite nicio autorizaţie de construcţie pe plaje, în conformitate cu legea”.
Formula 1 pe apă, o şansă pentru relansarea turismului litoral
CLM Constanţa încearcă pe toate căile să crească atractivitatea turistică a staţiunii Mamaia. Unul dintre proiectele importante pentru acest an are în vedere organizarea, pe lacul Siutghiol, a etapei „Class One Romanian Grand Prix” din campionatul mondial pentru formula 1 pe apă. Consiliul Local a votat ieri alocarea a 400.000 de euro din bugetul municipal pentru co-finanţarea evenimentului. Costurile totale sînt estimate la două milioane de euro, însă la finanţare participă, alături de CLM, şi CJC, care a alocat alte 200.000 de euro. „Această manifestare sportivă este de departe cea mai amplă organizată în România în ultimii ani, avînd în vedere că media spectatorilor depăşeşte 200 de mii de persoane. Este o mîndrie pentru noi să organizăm aşa cum trebuie o etapă a campionatului mondial de formula 1 pe apă”, a declarat primarul Constanţei. Consilierii locali au votat pentru acest proiect, considerînd că notorietatea concursului va ajuta turismul litoral. Primarul a avertizat că organizarea unui astfel de eveniment implică eforturi deosebite din partea municipalităţii: „Trebuie să ne organizăm foarte bine. Trebuie să constituim un comitet de organizare, să avem grijă cu locurile de parcare, pentru că va fi o nebunie. Numai echipele logistice vor consuma 1.000 de nopţi de cazare, ca să nu mai vorbim despre spectatori şi echipele concurente”.
Conform afirmaţiilor primarului Constanţei, un alt mare eveniment sportiv este pe cale să fie găzduit de Constanţa. Radu Mazăre a dezvăluit ieri faptul că autoritatea locală poartă discuţii preliminare cu Ion Ţiriac pentru organizarea, timp de doi ani, a unui turneu ATP în staţiunea Mamaia. „Acum trei săptămîni a venit Ion Ţiriac la mine să mă întrebe dacă sîntem de acord să organizăm un turneu ATP în vara aceasta în Constanţa, precum şi vara viitoare. Sîntem în discuţii şi în momentul în care va fi ceva cert, vă voi anunţa”, a spus primarul.