Năvodărenii care au de gînd să meargă la plajă trebuie să comită, mai întîi, acte de vandalism. Aceasta este una dintre regulile nescrise ale accesării spaţiului plajei de la Năvodari. Astfel, ca să poţi ajunge pe nisip, trebuie, neapărat, să sari un gard sau - după posibilităţi - să spargi un lacăt, să rupi nişte sîrmă sau să măreşti găurile deja existente. Gardul care-i separă pe năvodăreni de plajă este acolo dintotdeauna, însă, de curînd, a fost înlocuit cu unul nou, care are peste doi metri înălţime, este din fier şi foarte greu de sărit. Oamenii au încercat, în primă fază, să ajungă la plajă folosind o poartă. Poarta însă, era păzită de „cerberii” unei firme de pază şi protecţie, iar oamenii au fost uimiţi în momentul în care li s-a explicat că, pe plaja care aparţine domeniului public, nu au voie să intre. Episodul al doilea al acestei pelicule demne de „camera ascunsă” s-a conturat atunci cînd oamenii şi-au dat seama că, protejată sau nu, plaja trebuie să le devină accesibilă. Şi au făcut-o. Gardurile au început să fie, încet, încet, rupte, porţile au rămas fără lacăte şi, în porţiunile unde a fost posibil, oamenii şi-au adus scaune care să le permită escaladarea gardului, mai ales că printre ei se aflau şi bătrîni sau copii. Aşa se face că, pentru a nu ocoli cinci km zilnic, oamenii s-au transformat, încet, încet, în vandali! „Am venit la plajă şi, ca să nu sar gardul, am ocolit peste jumătate de oră”, a declarat Mădălina Neagu, venită cu prietenele la plajă. „Erau bodyguarzi pe plajă şi nu ne-au lăsat să intrăm. Nu e voie, nu e voie. Ne-am întors acasă”, ne-a declarat şi Aneta Ciobanu, din Năvodari. Aşa că, năvodărenii sar gardul pe propria lor plajă.
Proprietarul Hotelului Max, care se află poziţionat chiar lîngă porţile ce restricţionează accesul pe plajă, cunoaşte bine situaţia şi găseşte incredibil faptul că, în Năvodari, se întîmplă aşa ceva. „Nimeni nu are acces la plajă. Plaja aparţine Primăriei, dar ca să ajungi acolo, trebuie ori să te muşte cîinii, ori să sari gardul, fie să intri pe proprietăţi private. Au venit, de 1 iunie, copii în tabără şi însoţitorii lor i-au ajutat să se caţere peste gard. Este inadmisibil. Eu am avut turişti care nu au vrut să rămînă deoarece nu aveau acces la mare. Nu toţi practică, ca şi sport de vară, săritul gardului. În alţi ani, pe vremea asta, era plin de turişti, pentru că plaja este foarte frumoasă”, a declarat Adrian Buzea.
Taxă de intrare pe domeniul public
Mai mult decît atît, îşi aduc aminte oamenii, anul trecut, în singura poartă deschisă se afla postat un bodyguard, care le lua oamenilor bani pentru intrarea pe plajă. „Plaja este a Primăriei, iar dl. Rahău pretinde că intră oamenii acolo şi-i folosesc apa, că fac duş. Asta este altceva, dacă vrei să ai un control asupra apei consumate, poţi să pui pază şi taxă la duşuri. Anul trecut, conducerea taberei de la Năvodari a instituit o taxă pentru toţi cei care voiau să ajungă pe plajă. Am contestat această taxă şi am solicitat conducerii taberei ca, măcar pentru locuitorii oraşului, să nu perceapă această taxă. Nu am înregistrat niciun răspuns şi am sesizat organele competente, poliţia, OPC-ul, garda financiară… Nu ştiu dacă pînă acum s-a finalizat ancheta, dar introducerea unei taxe pe teritoriul aflat în folosinţă la SC SIND România, este un lucru ilegal. Gardul este pentru protejarea terenului aflat în folosită, dar nu poate îngrădi accesul oamenilor la plajă. Este un abuz”, a declarat primarul oraşului Năvodari, Tudorel Calapod. Directorul complexului de la Năvodari, Dan Nicolae Rahău, „proprietarul” gardului şi administratorul Taberei Năvodari, a declarat, spre surprinderea tuturor, că accesul pe plajă nu este limitat. „La ora actuală, spaţiile nu sînt pregătite pentru deschiderea sezonului - lucru care se va întîmpla de luni (11 iunie - n.r.) - iar spusele primarului sînt atacuri politice. Accesul este momentat limitat, pentru că trebuie protejat patrimoniul acestui complex. Categoric, nu este limitat accesul pe plajă, dar aceasta nu se poate face prin interiorul taberei, atît timp cît aceasta nu este deschisă publicului. Asta înseamnă că pînă luni, nu se va putea trece prin zonele care nu sînt încă amenajate”. Pînă una alta însă, năvodărenii şi turiştii sînt obligaţi ori să ocolească gardul împrejmuitor pe timpul şi pe pantalonii lor (cîinii comunitari sînt adesea mai nemiloşi decît bodyguarzii), ori să identifice găurile din gard şi să se strecoare, asemenea hoţilor, pe proprietatea ce, de fapt, le aparţine pe drept.