Plaje pregătite pentru minivacanţa de 1 Mai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Plaje pregătite pentru minivacanţa de 1 Mai

Justiție 30 Aprilie 2011 / 00:00 712 accesări

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) a pregătit plajele pentru începerea sezonului estival. “În prezent, plajele litorale sunt pregătite să găzduiască manifestările organizate în această perioadă pentru localnici, cât şi pentru turişti. ABADL a depus eforturi de igienizare a tuturor plajelor, dar şi de colectare a nisipului de pe promenadă, rezultat în urma furtunilor din sezonul rece”, a declarat purtătorul de cuvânt al ABADL, Cătălin Anton. Potrivit acestuia, ABADL impune mai multe restricţii organizatorilor manifestărilor care se organizează pe plajă. “Nu este permisă deteriorarea calităţii apei Mării Negre, în care sens se va evita aruncarea, introducerea şi depozitarea deşeurilor de orice fel pe plajă şi în apa mării. De asemenea sunt interzise activitatea de comerţ şi accesul cu autovehicule pe plajă. La finalizarea activităţii desfăşurate, plaja va fi ecologizată, salubrizată şi adusă la starea iniţială”, a spus Anton. Pe perioada minivacanţei de 1 Mai, ABADL va asigura permanenţa cu forţe umane şi utilaje, pentru a interveni în caz de urgenţă. Totodată, ABADL îi roagă pe turiştii care vor veni pe plaje să dea dovadă de civilizaţie şi să folosească coşurile de gunoi amplasate la limita plajelor, pentru a lăsa plaja într-o stare corespunzătoare.

Taguri articol


12