Plajele din Mamaia, Constanţa şi Eforie, prioritare la reabilitare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Plajele din Mamaia, Constanţa şi Eforie, prioritare la reabilitare

Justiție 17 August 2011 / 00:00 550 accesări

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) speră ca, până la sfârşitul acestui an, să poată demara procedurile de licitaţie pentru lucrările de refacere a plajelor şi digurilor afectate de eroziunea costieră. “A fost finalizat master planul în ceea ce priveşte reabilitarea plajelor litoralului românesc. În prezent, acest master plan se află în faza de avizare şi avem speranţa ca, până la finalul lunii octombrie, să semnăm contractul de finanţare, pentru că ABADL este singura instituţie care poate accesa cele 150 de milioane de euro din fonduri europene pentru a finanţa aceste investiţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al ABADL, Cătălin Anton. El spune că lucrările ar putea dura doi-trei ani din momentul demarării lor. Procesul de eroziune costieră constituie doar unul din factorii care afectează toată suita de activităţi pe zona de coastă, prin modificarea topografiei, a calităţii terenurilor şi creşterea gradului de vulnerabilitate a funcţiunilor. Proiectul adresat prevenirii şi stopării procesului de eroziune costieră, care face obiectul cererii de finanţare propusă de ABADL, se adresează unui sector limitat al coastei Mării Negre, sector care are cel mai ridicat grad de eroziune şi complexitate a efectelor acesteia. “Prioritate vor avea plajele din Mamaia, Constanţa şi Eforie datorită importanţei naţionale pe care o prezintă sub aspectele economic, social, turistic, strategic, precum şi datorită procesului de eroziune foarte accelerată a plajelor”, a spus Anton.



12