Deputaţii PSD de Constanţa Corneliu Dida, Alexandru Mazăre şi Eduard Martin au susţinut, ieri, o conferinţă de presă în care au prezentat aspecte legate de activitatea lor parlamentară. Alexandru Mazăre a declarat că grupul parlamentarilor PSD de Constanţa din Camera Deputaţilor a înaintat Parlamentului două iniţiative legislative de interes local. Prima dintre acestea face referire la plajele şi zona costieră a litoralului românesc, din judeţele Tulcea şi Constanţa, care trebuie să revină în administrarea autorităţilor locale din cele două judeţe. Alexandru Mazăre a afirmat că iniţiativa deputaţilor PSD de Constanţa are la bază o serie de argumente care susţin acest demers. El a precizat că, în primul rînd, fondurile structurale de la UE destinate modernizării zonei costiere şi plajelor pot fi acceste direct de către autorităţile locale în cazul în care acestea au proiecte viabile. “Cu largul concurs al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) şi avînd doar asistenţa tehnică a Ministerului Mediului (MM) se pot atrage fonduri pentru reabilitarea falezelor şi plajelor care, în momentul de faţă, suferă cumplit. Altfel, sînt tot felul de studii, proiecte şi promisiuni de la ministrul Mediului, Sulfina Barbu, dar nu s-a concretizat niciun proiect sau program. Aşadar, am iniţiat un proiect de lege pentru a modifica Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, prin care am scos plaja şi faleza din proprietatea publică a statului şi le-am trecut în proprietatea publică a judeţelor Constanţa şi Tulcea. În acest fel, plajele şi faleza revin sub jurisdicţia Consiliilor Judeţene din Tulcea şi Constanţa, urmînd ca acestea să le poată administra“, a afirmat Alexandru Mazăre. El a adăugat că iniţativa legislativă prevede ca MM să poată păstra în continuare constrîngerile prevăzute în legile de protecţie a plajelor şi zonei costiere. Deputatul a mai spus că acestă iniţiativă legislativă are tot sprijinul politic al grupului parlamentar PSD, dar şi al altor grupuri parlamentare din Camera Deputaţilor. Potrivit lui Alexandru Mazăre, liderii grupurilor parlamentare PRM şi PC au dat asigurări că vor susţine proiectul legislativ, depus, luna trecută, la Senat. Alexandru Mazăre a mai spus că iniţiativa legislativă se înscrie perfect în spiritul ideii de descentralizare, măsură intens cerută de preşedintele Traian Băsescu şi a adăugat că se aşteaptă ca şi parlamentarii Alianţei să o voteze.
CJC, acţionar la aeroportul Kogălniceanu, după modelul aeroportului de la Timişoara
Cea de a doua iniţiativă legislativă propusă de grupul deputaţilor social democraţi constănţeni face referire la Aeroportul Internaţional „Mihail Kogălniceanu”. Propunerea parlamentarilor PSD prevede ca din structura de acţionariat a societăţii să facă parte şi CJC. “Dacă în urmă cu ceva timp ne doream ca Aeroportul Mihai Kogălniceanu să fie administrat, în proporţie de 51%, de CJC, la o analiză mai atentă, consider că un pachet de 25% din acţiunile acestei societăţi este suficient pentru CJC. Propunem acest lucru avînd ca model iniţiativa de la Timişoara, unde Guvernul României a trecut 25% din acţiunile aeroportului în administrarea Consiliului Judeţean Timiş. Practic, sînt aceleaşi motive şi argumente. CJ Timiş are însă coloratură politică PD, în timp ce CJ Constanţa are coloratură politică PSD. Altfel, cum s-a făcut la Timişoara, se putea face şi la Constanţa. Tocmai de aceea am propus această iniţiativă legislativă, pe care am depus-o în septembrie. CJC are o strategie integrată privind turismul litoral, iar din acest plan nu trebuie să lipsească Aeroportul M. Kogălniceanu. CJC poate să se implice mai mult în ajustarea tarifelor pecepute la aeroport, care sînt mult prea mari. Consider că CJC poate să contribuie foarte mult la dezvotarea aeroportului, care, la rîndul lui, poate contribui la dezvoltarea turismului litoral. Şi această iniţiativă se înscrie în sistemul descentralizării“, a declarat Alexandru Mazăre.
Deputatul Mazăre a mai anunţat că deputaţii de Constanţa ai PSD lucrează la o altă iniţiativă legislativă, care prevede susţinerea turismului de la malul mării. Alexandru Mazăre a precizat că a avut discuţii cu liderii partidului, care i-au dat asigurări că acest proiect legislativ va fi cuprins în viitorul program de guvernare al PSD. “Ne gîndim la aplicarea de facilităţi fiscale, crearea de facilităţi agenţilor aconomici de pe litoral, o promovare mai bună a litoralului şi acordarea de subvenţii transportatorilor aerieni“, a declarat el. La rîndul lui, Eduard Martin a anunţat că printre alte iniţiative legislative ale grupului parlamentarilor PSD de Constanţa din Cameră se numără şi modificarea Legii gazelor nr. 351/2004 şi Legea energiei electrice nr. 318/2003. El a afirmat că ambele propuneri legislative urmăresc asigurarea unor despăgubiri proprietarilor pe ale căror terenuri se desfăşoară activităţi specifice serviciilor de energie electrică şi gaze. “În prezent, societăţile de gaze şi energie electrică beneficiază de drept de uz gratuit, lucru care este anormal şi neconcurenţial“, a spus Martin.