Plan de acţiune pentru paza şi monitorizarea autostrăzilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Plan de acţiune pentru paza şi monitorizarea autostrăzilor

Politică 14 Iulie 2007 / 00:00 669 accesări

După o "perioadă neagră", cu accidente foarte grave şi în lanţ pe autostrada Bucureşti - Constanţa, Ministerul Transporturilor poartă discuţii intense cu reprezentanţii Ministerului Internelor şi Reformei Administrative pentru stabilirea unui plan de acţiune care să asigure paza şi monitorizarea traficului rutier. "În urma acestor negocieri, vor fi stabilite obligaţii noi pentru reprezentanţii poliţiei şi cei ai drumurilor naţionale, dar şi pentru alte instituţii, ca Inspectoratul de Urgenţă sau Garda de Mediu. Vrem ca prin contractul de concesiune, să se asigure sistemul de pază şi monitorizare, dar şi îmbunătăţirea serviciilor de poliţie", a declarat ministrul Ludovic Orban. Oficialul guvernamental a precizat că în circa două săptămîni, va fi elaborat caietul de sarcini pentru licitaţia de concesionare a serviciilor de cooperare şi întreţinere a Autostrăzii Soarelui. În altă ordine de idei, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri a lansat, în această săptămînă, licitaţia pentru construirea austostrăzii Arad - Timişoara şi a centurii rutiere a oraşului Arad. "Aceasta va avea 32 kilometri, săptămîna viitoare urmînd să publice şi anunţul de licitaţie pentru tronsonul de autostradă Cernavodă-Constanţa şi a centurii Constanţa", a declarat directorul general al CNADNR, Mihai Grecu. Valoarea lucrărilor pentru autostrada Timişoara - Arad este estimată la peste 400 milioane de euro, bani asiguraţi din împrumuturi externe şi suplimentări de la bugetul de stat. Pentru lucrările la tronsonul Cernavodă-Constanţa şi la centura municipiului Constanţa, a fost deja contractat un împrumut de 300 milioane euro, la care se va adăuga contribuţia Guvernului, reprezentînd aprox. 25% din costuri.



12