Plan de protejare a arsenalului nuclear pakistanez

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Plan de protejare a arsenalului nuclear pakistanez

Externe 16 Mai 2009 / 00:00 476 accesări

SUA au un plan pentru a se infiltra în Pakistan şi de a-şi consolida arsenalul mobil de focoase nucleare în cazul în care ţara ajunge sub controlul miliţiilor Taliban, al reţelei al-Qaida şi al extremiştilor islamişti. Potrivit surselor din cadrul serviciilor americane de informaţii, operaţiune va fi desfăşurată de Comandamentul pentru Operaţiuni Speciale (JSOC), care face parte din efectivele militare pentru lupta împotriva teroriştilor şi are unităţi care acţionează în Afganistan, la graniţa vestică cu Pakistanul. A doua misiune este de a proteja arsenalele nucleare ale forţelor străine, militarii JSOC antrenîndu-se în acest sens în statul Nevada.

Misiunea a devenit mai importantă în ultimele luni odată ce extremiştii islamişti au avansat în teritoriul din apropierea capitalei Islamabad şi ar putea destabiliza regimul democratic foarte fragil din Pakistan. Potrivit unui document al Agenţiei Militare de Informaţii, dezvăluit iniţial în anul 2004, Pakistanul deţine în arsenalul său nuclear 35 de arme. În document se precizează că oficialii de la Islamabad intenţionează să îşi dubleze arsenalul pînă în 2020. Misiunea din Pakistan este dificilă deoarece armata deţine lansatoare mobile şi căi ferate de tip sovietic. Agenţiile americane de informaţii supraveghează zona folosindu-se de fotografii din satelit şi de interceptare a mijloacelor de comunicaţii. Alte focoase nucleare sînt depozitate. Specialiştii americani au vizitat Pakistanul pentru a sfătui Guvernul cu privire la păstrarea şi protejarea arsenalului său.

Şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy i-a propus omologului său pakistanez Asif Ali Zardari ajutorul Franţei în materie de tehnologie nucleară civilă. Vineri, la Paris, au avut loc întrevederi ale celor doi şefi de stat la care au asistat şi şefii diplomaţiilor. La sfîrşitul întîlnirii cu Nicolas Sarkozy, Asif Ali Zardarzi a menţionat că Franţa a deblocat 12 milioane euro pentru a veni în sprijinul persoanelor care au fugit din calea luptelor dintre armată şi miliţiile Taliban din nord-vestul Pakistanului.

Ameninţarea nucleară este mai mare ca niciodată. Numărul statelor care dispun de arme nucleare ar putea fi mai mult decît dublu în cîţiva ani, dacă marile puteri nu fac paşi hotărîţi în direcţia dezarmării, a declarat directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA). Mohamed ElBaradei, care conduce agenţia din cadrul ONU de peste 11 ani şi al cărui mandat ar urma să se încheie în luna noiembrie, a declarat într-un interviu că pericolul proliferării este deosebit de mare în Orientul Mijlociu, o regiune pe care a calificat-o drept „o bombă cu ceas”. Acesta consideră că actualul regim internaţional pentru limitarea proliferării armelor nucleare este pe punctul de a eşua din cauza inechităţilor. „Orice regim trebuie să aibă un oarecare simţ al dreptăţii şi echităţii, iar în acest caz nu există”, a declarat directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, referitor la regimul implementat prin tratatul de neproliferare nucleară (NPT) semnat în 1970, care restrîngea clubul statelor nucleare la cinci, dar care în ultimii 40 de ani a fost contestat, Israelul, India, Pakistanul şi Coreea de Nord, dispunînd la rîndul lor de arsenal nuclear. Potrivit estimărilor, următorul val de proliferare se referă la 10 - 20 de state care dispun virtual de arme nucleare, ce produc plutoniu sau uraniu îmbogăţit şi dispun de tehnologie pentru producţia de focoase nucleare, dar care respectă încă NPT, fiind capabile să asambleze şi să lanseze un dispozitiv în cîteva luni.

Taguri articol


12