Directorul Organizației Mondiale a Sănătății, Margaret Chan, și președinții țărilor din Africa de Vest afectate de epidemia de Ebola au avut o reuniune de urgență, vineri. Liderii din Guineea, Sierra Leone și Liberia au decis la Conakry să organizeze desfășurarea a câteva zeci de persoane, reprezentând personal medical și de asistență, pentru a veni în ajutorul propriilor sisteme de sănătate secătuite de epidemia de Ebola, declanșată de la începutul anului. Planul propus de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) este de a organiza mai bine sistemul de detecție a posibilelor cazuri de Ebola și de a institui carantina și o mai bună supraveghere și îngrijire a bolnavilor. Reuniunea a avut loc în timp ce țări ca SUA, Germania, Franța și Emiratele Arabe Unite au suspendat zborurile către țările din vestul Africii.
Numărul deceselor a ajuns la 729, în timp ce de joi s-au raportat 122 de noi îmbolnăviri în toate cele trei țări afectate. Totodată, Nigeria a instituit carantina pentru o serie de persoane care au intrat în contact cu un cetățean american, consultant pentru Ministerul de Finanțe din Liberia, care a participat, la Lagos, la o reuniune oficială și care a murit la scurt timp după ce a revenit în țară.
SPERANȚE DE MAI BINE Țările africane s-au confruntat întotdeauna cu condiții precare când a venit vorba de sistemul de sănătate. Epidemia de Ebola va schimba cu siguranță această problemă, dar mai ales mentalitățile oamenilor care evită să se ducă la doctor și preferă vracii. Mulți dintre doctorii care profesează în Africa o fac pe bază de voluntariat. Este cazul și lui Kent Brantly, unul dintre puținii medici care îngrijesc pacienți bolnavi de Ebola. Medicul american a contractat însă Ebola, dar chiar și așa nu se gândește decât să le fie bine altora. Și ajutorul său, Nancy Writebol, misionar american și asistentă medicală, a fost diagnosticată cu Ebola și amândoi se luptă să supraviețuiască. La Monrovia, în Liberia, unde sunt internați cei doi, a ajuns un prețios serum experimental în care se pun mari speranțe pentru a se constitui într-un viitor tratament. Însă doza nu era suficientă decât pentru o singură persoană. Doctorul Kent Brantly a cedat doza pentru Nancy Writebol, care, la peste 50 de ani, are șanse mai mici de supraviețuire. În schimb, el a primit o transfuzie de sânge de la un adolescent de 14 ani care a supraviețuit teribilei Ebola, în care de asemenea se pun mari speranțe că ar putea constitui o soluție de tratament.