Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a propus, ieri, înfiinţarea, în Parlament, a unui grup de acţiune care să dezvolte, pe termen lung, politici în domeniul protecţiei copilului şi să urmărească dacă aceste politici sunt puse în aplicare. „Eu cred că cei 700.000 de oameni cu dizabilităţi din România, în special cei 90.000 de copii, trebuie să fie o prioritate în stabilirea politicilor de protecţie şi asistenţă. Parlamentarii trebuie să fie o voce în această chestiune şi am să sprijin cu toată tăria apariţia unui grup de lucru în această zonă. Eu ştiu ce înseamnă asta, lupt de aproape trei ani să combat traficul de persoane şi traficul de copii din România. Puţină lume înţelege că este o dramă de care se lovesc familiile sărace, în special în mediul rural, care nu îşi pot permite să ducă copilul la şcoală”, a spus Zgonea în deschiderea simpozionului „O singură voce pentru dizabilitate”. El a adăugat că încearcă să-i convingă pe colegii săi că este nevoie în domeniul persoanelor cu dizabilităţi de un plan de acţiune şi de un concept integrat interguvernamental de aplicare. (T.I.)