Plan roșu de intervenție: zeci de răniți într-un accident rutier

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Plan roșu de intervenție: zeci de răniți într-un accident rutier

Eveniment 02 Septembrie 2016 / 00:25 1676 accesări

Autoritățile din Argeș au intrat în stare de alertă maximă și au declanșat planul roșu de intervenție! Un grav accident de circulație a avut loc în noaptea de joi spre vineri, pe raza localității Vulturești. Două autobuze au intrat într-o coliziune violentă. În cele două mașini se aflau în jur de 80 de muncitori ai uzinei Dacia. Mai multe persoane au rămas încarcerate în urma impactului. Paisprezece oameni răniți au fost transportați la spital. Vorbim despre şase femei cu vârste cuprinse între 32 şi 54 de ani şi opt bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 şi 55 de ani. Cei 80 de pasageri ai uzinei Dacia din Mioveni ieşiseră de la serviciu. Unul dintre autobuze avea ca destinaţie finală localitatea Boteni, iar celălalt - localitatea Vultureşti.

Poliţiştii au stabilit că „un şofer în vârstă de 45 de ani din comuna Hârtieşti, în timp ce conducea un autobuz din direcţia Davideşti către Hârtieşti, nu a păstrat o distanţă suficientă în mers faţă de un alt autobuz condus regulamentar în faţa sa de un bărbat de 37 ani, din comuna Boteni, şi a intrat în coliziune cu acesta", susțin oamenii legii. Pe numele conducătorului auto care se face vinovat de producerea accidentului a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

A fost o operațiune de salvare de proporții epice. La fața locului au intervenit aproximativ 60 de salvatori de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeş, şapte ambulanţe SMURD de prim ajutor calificat, trei autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, autospeciala de intervenţie la accidente colective şi calamităţi şi autospeciala de transport victime multiple, alături de şapte ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş, precum şi 18 poliţişti de la Serviciul Rutier.



12