Planeta Marte a avut, la începuturile ei, o atmosferă rece şi umedă, pentru că anumite minerale dizolvate în apele ei ar fi împiedicat apariţia îngheţului, în ciuda temperaturilor extrem de scăzute. Peisajele de pe Marte prezintă urme care demonstrează existenţa, în trecut, la suprafaţa planetei, a unor cursuri de apă. Pentru a explica prezenţa apei în stare lichidă pe Marte, oamenii de ştiinţă au pus pe seama gazelor cu efect de seră o posibilă creştere a temperaturilor peste limita de 0°C, a explicat Alberto Fairen, de la Centrul de Cercetare Ames al NASA din California. Acestei teorii, care propune ideea unui trecut marţian cald şi umed, i se opune, în prezent, ipoteza unei tinere planete Marte rece şi umedă. ”Mineralele dizolvate în apă pot să reducă punctul de îngheţare al lichidelor din mediul marţian, oferind astfel o soluţie plauzibilă pentru paradoxul climatului de pe Marte, în anii ei de tinereţe”, au explicat cercetătorii americani.

Specialiştii au realizat pe computer modele ale proceselor de îngheţare şi de evaporare a lichidelor de pe Marte, care ţin cont de compoziţia chimică a rocilor marţiene descoperite la locul de aterizare de sondele spaţiale Pathfinder, Viking şi Spirit. ”O mare parte a fluidelor care conţin siliciu, fier, sulf, magneziu, calciu, clor, sodiu, potasiu şi aluminiu rămîn în stare lichidă la o temperatură inferioară valorii de 273 de grade Kelvin, echivalentul valorii de 0°C”, au explicat cercetătorii. Pentru a testa acest model de analiză pe calculator, specialiştii au analizat reziduurile minerale rezultate din evaporarea sau din îngheţarea soluţiilor lichide menţionate mai sus: caracteristicile lor s-au dovedit a fi asemănătoare cu cele ale substanţelor identificate la suprafaţa planetei Marte.