Chiar dacă pare un scenariu științifico-fantastic, un expert de la Agenția Spațială Europeană (ESA) a declarat că aproximativ 100 de oameni ar putea trăi pe Lună până în 2040, iar numărul lor ar putea crește până la 1.000, zece ani mai târziu. Expertul Bernard Foing, un ...
NASA a anunțat marți câștigătorul unui concurs organizat pentru selectarea unui mesaj ce a fost transmis sondei americane Voyager 1, lansată în urmă cu 40 de ani și care a devenit cel mai îndepărtat obiect din cosmos ce a fost fabricat de oameni, informează AFP. Voyager 1 se află la o ...
La fiecare doi ani, Marte "alunecă" în spatele Soarelui, plasând astfel cele trei sonde ale NASA care orbitează planeta și cele două rovere funcționale aflate pe scoarța marțiană într-o zonă din spațiu în care aceste dispozitive nu mai pot să comunice eficient cu echipele ...
Compania Google marchează joi recenta descoperire anunțată de Agenția Spațială Americană (NASA) a celor șapte planete printr-un doodle postat pe motorul său de căutare online, conform UPI.com. Animația arată planeta Terra, care are alături Luna. Pământul se uită printr-un telescop și observă ...
Micul telescop TRAPPIST, operat din Belgia și instalat în Chile, se află la originea descoperirii cortegiului de planete ce orbitează în jurul unei stele pitice. Numele său este un omagiu adus celebrei beri fabricate de călugării din ordinul trapist, relatează AFP. "Numele TRAPPIST a fost dat ...
Astronomii au descoperit şapte planete de mărimi apropiate de cea a Terrei gravitând în jurul unei singure stele, anunţă Administraţia Naţională Aeronautică şi Spaţială din SUA (NASA), relatează BBC News online. Conform cercetătorilor, toate cele şapte planete ar putea avea apă în ...
În interiorul planetelor gazoase gigantice, cum este Jupiter, elementul heliu, "celebru" tocmai pentru faptul că nu intră în combinații cu alte elemente, poate forma compuși stabili, conform concluziilor unui nou studiu, informează Space.com. După hidrogen, heliul este cel mai ...
Însemnări ale astronomilor din vechime, păstrate pe tăblițe din lut ars, confirmă faptul că viteza de rotație a Pământului în jurul propriei axe scade, conform unui material publicat miercuri de revista Proceedings of the Royal Society A, informează Live Science. În fiecare secol ...
Celebrul astrofizician britanic Stephen Hawking a avertizat recent că omenirea nu mai dispune, probabil, de mai mult de 1.000 de ani pentru a trăi pe Pământ și că singurul lucru care ne poate salva de la dispariție este colonizarea altor planete și luni din sistemul solar, conform unui material publicat ...
Planeta HD 189733 b, o mărgică albastră asemenea Terrei, ascunde însă o interpretare proprie a iadului. Condițiile meteorologice pe această planetă sunt improprii vieții. Acolo vântul bate cu viteze de aproximativ 2 km/s, adică de aproximativ 7 ori mai mult decât viteza sunetului. Ploaia pe ...
Dacă sunteți pasionați de stele, planete și alte corpuri cerești, va trebui să vă pregătiți să stați cu ochii pe cer aproape în fiecare seară de septembrie. Perioada următoare va fi plină de fenomene astronomice interesante, iar planetele din sistemul nostru solar vor ieși la iveală mai mult ...
La aproape un deceniu de la trimiterea camerei HiRISE (High Resolution Image Science Experiment) pe orbita planetei Marte și de la realizarea primelor fotografii cu rezoluție foarte înaltă a acesteia, oamenii de știință implicați în acest proiect au dezvăluit publicului încă 1.000 de ...
Astronomii de la agenţia spaţială NASA au anuţat că telescopul Kepler a descoperit 104 exoplanete, ce orbitează steaua pitică M K2-72, de la 181 de ani lumină. Cercetătorii nu exclud posibilitatea ca viaţa să poată fi întreţinută pe 4 planete dintre cele descoperite. O echipă internaţională ...
În timp ce starea de sănătate a copiilor sub 5 ani s-a îmbunătățit considerabil în lume, cei între 10 și 24 de ani suferă de decenii de lipsă de îngrijire și prevenție, mai ales în țările sărace, ceea ce le compromite viitorul, potrivit unui amplu studiu publicat ...
Luna trecută a fost cel mai călduros martie înregistrat vreodată din 1880, de când se efectuează măsurători meteorologice, informează marți AFP. Este cea de-a unsprezecea lună consecutivă cu un asemenea record, fapt care în sine reprezintă o performanță unică în 137 ani de ...
Există suspiciuni serioase în privinţa traiectoriei unui asteroid cu diametrul de aproximativ 30 de metri, care va trece pe lângă Pământ în cursul săptămânii viitoare, spun astronomii, conform unui material publicat de SPACE.com. Conform ultimelor observații realizate de NASA ...