Coaliţia antidiscriminare, din care fac parte mai multe ONG-uri, printre care Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul de Resurse Juridice şi APADOR-CH, au depus, ieri, o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), împotriva lui Ludovic Orban. Mircea Toma, preşedintele Agenţiei de Monitorizare a Presei, a declarat că motivul îl constituie utilizarea de către Orban, cu sens defăimător, a cuvintelor “ţigan”, “prostituate”, “beţivani” şi “drogaţi”. În replică, Orban a declarat, ieri, să societatea civilă este îndreptăţită să sesizeze CNCD, menţionând însă că a fost indusă în eroare de trunchierea declaraţiei sale. El a anunţat că se va prezenta în faţa CNCD pentru a-şi susţine punctul de vedere. Plîngerea societăţii civile vine ca urmare a declaraţiei făcute de liberal, la sfârşitul săptămânii trecute, potrivit căreia electoratul lui Băsescu este format din “alcoolici, ţigani şi probabil prostituate”.