Plângere la CSM privind nereguli ale procurorilor în dosarul ”Gala Bute”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Plângere la CSM privind nereguli ale procurorilor în dosarul ”Gala Bute”

Politică 28 Martie 2015 / 13:01 260 accesări

Avocaţii Elenei Udrea au depus o plângere la CSM, prin care sesizează neregulile comise de procurorii care derulează ancheta în dosarul ”Gala Bute”. Fostul ministru susţine că ancheta în acest caz nu este făcută de ”orice anchetatori”, ci de ”consilierii personali ai procurorului şef al DNA”. ”Avocaţii Elenei Udrea au înaintat o plângere către Consiliul Superior al Magistraturii prin care sesizează neregulile comise de procurorii care derulează ancheta în dosarul «Gala Bute». Subliniem de la început faptul că nu avem de-a face cu orice anchetatori în acest dosar, ci vorbim de consilierii personali ai procurorului şef DNA. Practic, Laura Codruţa Koveşi conduce, de fapt, ancheta în acest dosar”, scrie echipa de comunicare a Elenei Udrea într-un mesaj postat pe Facebook. În sprijinul acestor afirmaţii, fostul ministru prezintă, prin echipa sa de comunicare, ”câteva elemente punctuale şi perfect demonstrabile”. Astfel, Elena Udrea susţine că ”toţi oamenii care sunt chemaţi la DNA sunt întrebaţi, într-o formă sau alta, dacă ştiu ceva ce ar putea să o incrimineze”, scopul final fiind acela de a se genera, cu orice cost, noi şi noi dosare penale, fără să se ţină cont de probe sau de faptul că ”toate aceste denunţuri ar fi făcute sub presiune”.



12