Mişcarea franceză împotriva Rasismului şi pentru Prietenia între Popoare (MRAP) va depune plângere pentru ”calomnie cu tentă rasistă” împotriva secretarului de Stat pentru Familie, Nadine Morano, după declaraţiile controversate referitoare la tinerii musulmani. Plângerea va fi depusă cel mai probabil săptămâna viitoare. În cursul unei dezbateri pe tema identităţii naţionale, la 14 decembrie 2009, Morano declara referindu-se în general la tinerii musulmani: ”Ceea ce vreau este să se simtă francezi când sunt francezi, să iubească Franţa cât trăiesc în această ţară, să îşi găsească de lucru, să nu mai vorbească verlan (un argou folosit în suburbii) şi să nu mai poarte şepcile invers”. ”În urma acestor declaraţii stigmatizatoare, MRAP a decis să o dea în judecată pe doamna Morano, pentru calomnie cu tentă rasistă”, se arată într-un comunicat al organizaţiei. După această dezbatere, Morano a declarat că acceptă criticile şi îşi asumă declaraţiile, denunţându-i pe cei care nu doresc să se confrunte cu problema integrării tinerilor din suburbii. Dezbaterea pe tema identităţii naţionale, iniţiată de preşedintele Nicolas Sarkozy, este criticată dur de formaţiunile de stânga din Franţa şi chiar de unii reprezentanţi ai dreptei, care se tem de o stigmatizare a imigranţilor africani şi musulmani.
Liderul formaţiunii franceze Frontul Naţional, Jean-Marie Le Pen, pledează pentru organizarea unui referendum pe tema imigraţiei, după modelul celui elveţian despre minarete. Fostul candidat la preşedinţie vede în dezbaterea despre identitatea naţională o ocazie de reafirmare a Frontului Naţional în cadrul alegerilor regionale din martie. Le Pen cere organizarea ”unui referendum pe tema imigraţiei, care apasă asupra vieţii franceze, a finanţelor, securităţii, şomajului şi educaţiei”. Întrebat despre posibilitatea interzicerii purtării vălului musulman (burqa), Jean-Marie Le Pen s-a declarat în favoarea acestei măsuri, fără a considera necesară o lege în acest sens. Le Pen nu a criticat islamul şi nu a prezentat argumente referitoare la egalitatea dintre sexe. ”Este interzis să te plimbi mascat pe stradă, în spaţiile publice din Franţa. Indiferent dacă această mască este de origine religioasă, etnică sau folclorică, este acelaşi lucru”, argumentează politicianul naţionalist.