Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, astăzi, că plângerea penală împotriva preşedintelui Băsescu a fost redactată de avocatul ei, iar premierul Victor Ponta a anunţat că a semnat documentul, care va fi susţinut şi de alţi parlamentari, actul urmând să fie depus în cursul zilei la Parchet.
Senatoarea PSD Gabriela Firea a reacţionat, ieri, la afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu la adresa ei, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest "act flagrant de intimidare a unui senator". Preşedintele Traian Băsescu a declarat că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana. Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, preşedintele a spus că şi acum poate spune că aceasta este o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist. "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu.