Până la urmă, s-a ajuns tot la punctul din care plecaseră negocierile iniţiale cu FMI-ul, numai că încăpăţânarea lui Băsescu a amânat acest deznodământ cu preţul unor tulburări sociale, greve şi manifestaţii fără precedent...

Adică marea criză financiară nu va drămui numărul poşetelor „Vuitton” ale Elenei Udrea sau nu va întârzia lucrările de finisaj la palatul lui Videanu de la Snagov, ci va goli tot buzunarele noastre, ale tuturor! Se vede treaba că, în România de azi, bogăţia, şmecheria şi oportunismul politic sau economic se împart la un număr foarte mic de locuitori, iar sărăcia se distribuie în mod egal, „democratic”, pentru restul populaţiei. În vremea asta, pensionarii pot dormi „liniştiţi”, căci au fost „salvaţi” de Curtea Constituţională: nu vor mai muri de foame, ci de frig sau de lipsa medicamentelor care vor deveni prohibite... Toată povestea asta pare să semene cu un fel de „latinoamericanizare” a României şi mă întreb şi eu, ca şi Ion Cristoiu, dacă nu cumva am asistat la încă o manipulare de proporţii naţionale ce urmărea să aducă lucrurile pe ocolite exact în punctul în care ne aflăm acum!? Cu alte cuvinte, controversatul plan „B” dovedeşte că prosperitatea, indiferent de epocă, este doar „pour les connaisseurs”, în timp ce criza o poate pricepe, suporta şi trăi orice prost. Din acest motiv, regretele lui Sebastian Vlădescu nu consolează pe nimeni...

Acesta este cel mai scurt editorial pe care l-am scris vreodată. Aşa înţeleg eu să protestez, cu mijloace jurnalistice, la măgăria pe care iresponsabilitatea actualului guvern o aruncă pe umerii majorităţii românilor. Puteam să fiu încă şi mai scurt, transcriind exclamaţia lui Anton Pann: „Dacă nema putirinţa, ce mai chichirez gâlceava!?...”