Planul de măsuri anticriză propus de PSD, în continuare, în dezbaterea coaliţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Planul de măsuri anticriză propus de PSD, în continuare, în dezbaterea coaliţiei

Politică 06 August 2009 / 00:00 392 accesări

Premierul Emil Boc şi miniştrii Finanţelor, Economiei şi IMM-urilor au analizat, marţi, circa trei ore, la sediul Guvernului, cele 24 de propuneri din programul anticriză elaborat de social-democraţi. Reprezentanţii Guvernului au luat în discuţie trei capitole, respectiv măsuri pentru creşterea veniturilor bugetare, pentru stimularea economiei şi pentru raţionalizarea cheltuielilor bugetare. Fiecare capitol cuprinde cîte 10-12 măsuri. În urma discuţiilor, s-a decis ca Guvernul să ia în calcul, ca măsură de creştere a veniturilor bugetare, vînzarea terenurilor aferente caselor cumpărate de foştii chiriaşi în baza Legii 112/1995, încasările fiind estimate la peste 1 miliard de euro. Potrivit unor surse guvernamentale, terenurile se află încă în administrarea autorităţilor locale, iar vînzarea lor ar fi o sursă “foarte importantă” de venit, mai ales că sînt foarte multe solicitări din partea proprietarilor caselor. Pe de altă parte, urmează să fie vîndute participaţiile minoritare ale statului - de unde vor mai fi încasate alte 400 - 500 de milioane de euro. Planul anticriză al PSD conţine măsuri precum construirea de locuinţe pentru închiriat, extinderea programului Rabla pentru firme şi utilaje agricole, TVA scăzut la unele alimente, plata TVA către stat la încasarea facturii, nu la emiterea acesteia, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (forfetar) începînd cu 1 septembrie 2009. În ceea ce priveşte ultima măsură, social-democraţii argumentau că impozitul minim nu are efectul scontat, iar costurile menţinerii lui sînt mult prea mari. Potrivit unor surse participante la discuţii, liderii celor două partide au convenit ca impozitul forfetar să nu fie eliminat pînă la finele anului, pentru a putea face o “analiză completă” a efectelor introducerii acestuia. O altă măsură discutată a vizat valorificarea cotelor de emisii atribuite prin Protocolul de la Kyoto - caz în care se estimează că s-ar încasa alte 1,5 - 1,8 miliarde de euro. Printre măsurile luate în calcul se numără şi neimpozitarea profitului reinvestit şi utilizarea garanţiilor şi a ajutoarelor de stat pentru sectoarele din economie care au efect multiplicator. Un exemplu ar fi producătorul de autovehicule Renault care, potrivit surselor citate, ar antrena alţi 600 de agenţi economici (funizori). Liderii celor două partide au stabilit totodată să ia măsuri pentru stimularea producţiei interne de utilaje agricole. În ceea ce priveşte plata TVA către stat la încasarea facturii, nu la emiterea acesteia, sursele guvernamentale spun că măsura contravine Directivei 112/2006 (privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată - n.r.), prin urmare ar fi inaplicabilă. Măsura PSD privind crearea unui fond naţional de locuinţe care să finanţeze construirea a 50.000 de locuinţe complet echipate pentru închiriat nu a mai fost luată în calcul, avînd în vedere că, în prezent, se derulează alte programe privind construirea de locuinţe - fie locuinţe sociale, fie ANL. Reprezentanţii PSD şi PD-L s-au întîlnit din nou ieri, la Palatul Victoria, pentru a continua discuţiile pe tema măsurilor anticriză propuse de social-democraţi.



12