Planul pentru fonduri UE a eşuat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fosta guvernare ne aduce avertismente CE

Planul pentru fonduri UE a eşuat

Eveniment 14 Iulie 2012 / 00:00 401 accesări

PROBLEME Atragerea fondurilor europene s-a dovedit a fi un eşec al fostei guvernări de tristă amintire. Toţi miniştrii Cabinetului Boc au fost o apă şi un pământ şi au dat-o în bară cu atragerea acestor bani. În timpul ăsta, anumite programe sectoriale au fost în pericol de a fi suspendate. Dincolo de toate constatările noastre seci şi dureroase, Walter Deffaa, directorul general al DG REGIO (Directoratul General pentru Politică Regională al Comisiei Europene), şi Angela Martinez-Sarasola, şefa Unităţii pentru România, au transmis ambasadorului României la UE, Mihnea Motoc, că au constatat că planul de măsuri pentru creşterea absorbţiei de fonduri europene a eşuat, că autorităţile de execuţie refuză asistenţa instituţiilor financiare şi că administraţia e \"paralizată\" în actualul context naţional. În opinia DG REGIO, deşi la nivel politic există voinţa necesară, la nivel de execuţie, autorităţile nu recunosc problemele sistemului şi refuză, în fapt, asistenţa instituţiilor financiare internaţionale. În acest sens, s-a precizat că raportul Autorităţii de Audit transmis recent DG REGIO a relevat probleme serioase pentru două dintre cele patru programe evaluate (PO Regional şi POS Competitivitate), concluzia fiind aceea că sistemul de management şi control necesită îmbunătăţiri semnificative. Toate atenţionările reprezentanţilor CE sunt de fapt probleme vechi, care nu durează de o lună - două.

CARENŢE VECHI, GRIJI NOI Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, nu crede că se poate discuta despre suspendarea Programului Operaţional Regional (POR) şi susţine că toate carenţele identificate de autorităţile CE se referă la activitatea din perioada 2010 - aprilie 2012. El spune că, la ultima misiune de audit a CE, a fost prezentat un plan concret de acţiune pentru remedierea deficienţelor care ţin de sistemul de management şi control al POR, estimând că măsurile stabilite în ultimele două luni la nivelul instituţiei vor conduce la evitarea unei eventuale suspendări a programului. Planul de acţiuni propus va fi discutat săptămâna viitoare cu Autoritatea Naţională de Audit, în cadrul unei şedinţe de conciliere. În decembrie 2011, Comisia Europeană (CE) a permis reluarea plăţilor către România pentru patru programe, dar cu condiţia ca autorităţile de la Bucureşti să îndeplinească până la sfârşitul lunii iunie 2012 o serie de cerinţe legate de organizarea internă a autorităţilor de management şi de achiziţiile publice.



12