Plata părţilor comune, obligaţia contractuală a tuturor locatarilor dintr-un condominiu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Plata părţilor comune, obligaţia contractuală a tuturor locatarilor dintr-un condominiu

Social 16 Iulie 2010 / 00:00 619 accesări

Asociaţia Naţională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSCUP) susţine că niciun proprietar de apartament sau de spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă nu va fi exceptat de la obligaţia de a contribui la plata cheltuielilor comune. Pentru toţi utilizatorii sistemului centralizat de încălzire centrală este evident că recentele informaţii referitoare la creşterile neprevizionate ale costului combustibilului pentru încălzire şi respectiv prognozată diminuare a subvenţiilor acordate populaţiei de autorităţile publice locale vor dubla preţul energiei termice şi deci implicit a costurilor de încălzire şi preparare a apei calde. Părţile comune, mai exact valoarea procentului acestora din totalul energiei termice înregistrate de contorul de branşament, sunt unele din problemele intens dezbătute în ultimele zile. Interesul privind stabilirea şi repartizarea sumei care priveşte proprietatea comună este pe deplin justificat pentru că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare cuprinse în Normele metodologice de aplicare a Legii 230 /2007 a asociaţiilor de proprietari, niciun proprietar de apartament sau de spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă nu va fi exceptat de la obligaţia de a contribui la plata cheltuielilor comune, ca urmare a renunţării la folosirea unei părţi din proprietatea comună, a abandonării apartamentului sau a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă ori în alte situaţii. Proprietarii apartamentelor şi/sau a spaţiilor cu altă destinaţie cunosc faptul că cheltuielile cu consumurile comune de energie termică din spaţiile aflate în proprietate comună cuprind cheltuielile aferente consumurilor de energie termică disipate de radiatoare, conductele şi coloanele de distribuţie ale agentului termic, izolate sau neizolate şi respectiv transferate prin elementele de construcţie. Potrivit aceluiaşi act normativ, cheltuielile cu consumurile comune se repartizează proporţional cu cota-parte de proprietate indiviză care îi revine fiecărui proprietar. Până în prezent valoarea procentuală a cheltuielilor comune de încălzire a fost stabilită la minim 20% din totalul valorii de energie termică înregistrată de contorul de branşament. Mădălina Buzatu şi Petco Uzunov, vicepreşedinţi ANPSC, spun că încă din februarie 2008, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice impunea prin măsuri de conformare tuturor prestatorilor autorizaţi de servicii de repartizare ca valoarea cotei cheltuielilor comune să fie de cel puţin 20 la sută, dar în nici un caz mai mică decât raportul din suprafaţa echivalentă termic (SET) a părţii comune (inclusiv cu instalaţiile de încălzire din subsolul tehnic al blocului) şi SET total instalat în condominiu. Normele şi metodologiile de repartizare aplicate până în prezent în repartizarea cheltuielilor de încălzire au fost elaborate de ANRSC cu respectarea următoarelor principii: asigurarea unei repartizări echitabile a energiei termice înregistrate de contorul de la branşament între proprietarii din condominiu, fără discriminarea respectiv favorizarea unor proprietari; \"beneficiarul plăteşte\" - proprietarul care beneficiază direct sau indirect, individual sau colectiv de energia termică consumată în condominiu, trebuie să participe cu o cotă parte la achitarea acesteia. În acest context trebuie să fie luată în considerare şi experienţa de peste 50 de ani de aplicare a sistemelor de repartizare a cheltuielilor de încălzire şi apă caldă din unele ţări europene, arată sursa citată.



12