Platformă publică pentru dialoguri „virtuale”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Platformă publică pentru dialoguri „virtuale”

Social 14 Iulie 2012 / 00:00 470 accesări

Ministrul delegat pentru dialog social Liviu Pop a anunţat, vineri, lansarea unei platforme online de dezbateri publice, prima lege pusă în discuţie pe acest site fiind cea a dialogului social. „Este deja funcţională platforma www.dezbateri-publice.ro. Vom continua reforma dialogului social în România, iar prima lege pusă în dezbatere publică este legea dialogului social. Fiecare articol al legii poate fi comentat de orice cetăţean al României. De asemenea, pot face propuneri instituţiile legitimate din România, mă refer la sindicate, patronate şi ONG-uri”, a spus ministrul. Potrivit acestuia, Legea dialogului social va fi dezbătută pe parcursul întregii veri, astfel încât, din toamnă, să poată fi deblocată funcţionarea Consiliului Economic şi Social. „Acest consiliu nu funcţionează de un an şi jumătate, iar, în prezent, emite doar puncte de vedere, nu şi avize”, a explicat Pop. El a precizat că următoarele legi care vor fi supuse dezbaterii publice sunt Legea Sănătăţii şi Codul Muncii. (O.M.)



12