Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (PNDC) în sectorul zootehnic, la bovine, că eliberează adeverinţe pentru cei care intenţionează să acceseze credite, pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu instituţia. Creditele oferă producătorilor agricoli posibilitatea utilizării de resurse financiare, necesare activităţilor curente, până la efectuarea, de către APIA, a plăţii primelor pe exploataţie şi pe cap de animal la care sunt îndreptăţiţi potrivit prevederilor legale. Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera o adeverinţă de înregistrare a fermierului prin care confirmă că beneficiarul a depus cererea de plată pentru PNDC sectorul zootehnic la specia bovine pentru 2013, că s-au efectuat verificările administrative asupra cererii de solicitare a plăţii naţionale complementare sector zootehnic, până la data emiterii adeverinţei, conform reglementărilor în vigoare, precum şi numărul de animale eligibile pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne. De asemenea, în adeverinţă se precizează că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii adeverinţei, că beneficiarul a ataşat cererii toate documentele prevăzute de legislaţia în vigoare şi că beneficiarul îndeplineşte condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite în cadrul PNDC sectorul zootehnic schema decuplată de producţie în sectorul carne la specia bovine în conformitate cu legislaţia în vigoare. Conform Ordinului ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 1412/2013, cuantumul de plată înscris în adeverinţă este de 300 de lei pe cap de animal.