Platini s-a prezentat în fața Comisiei de Apel a FIFA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal

Platini s-a prezentat în fața Comisiei de Apel a FIFA

Sport 15 Februarie 2016 / 16:52 465 accesări
Michel Platini este convins că nu a făcut nimic greșit

Michel Platini este convins că nu a făcut nimic greșit

Recursul introdus de francezul Michel Platini, președintele UEFA, la Comisia de Apel a FIFA, împotriva suspendării pe opt ani din fotbal, este examinat luni, 15 februarie. Platini s-a prezentat pentru audieri la Comisia de Apel și a precizat că este nevinovat. „Nu am făcut nimic greșit și nu îmi este frică de nimic. Evident că mă deranjează decizia luată. Timp de 60 de ani n-am comis nicio ilegalitate, n-am primit nici măcar un cartonaș roșu pe terenul de fotbal. Nu mă lupt pentru viitorul meu, ci împotriva nedreptății. Dacă aș fi avut ceva să-mi reproșez, m-aș fi aflat în Siberia, pentru a mă ascunde de rușine”, a declarat fostul căpitan al naționalei Franței, care a parcurs pe jos ultimii 100 de metri înainte de a intra în sediul FIFA, schimbând câteva cuvinte cu zecile de ziariști prezenți. Platini a fost suspendat pentru opt ani, pe 21 decembrie 2015, de către Comisia de Etică a FIFA, din cauza sumei de 1,8 milioane euro primite de la Joseph Blatter în 2011, care reprezenta contravaloarea activității de consiliere din perioada 1999-2002, efectuată fără un contract scris.

Comisia de Etică a FIFA a făcut un recurs pentru majorarea suspendărilor aplicate lui Michel Platini și Joseph Blatter, de asemenea suspendat pentru opt ani din fotbal. După acest pas, dacă nu vor fi mulțumiți de decizia luată, Platini și Blatter se vor putea adresa la Tribunalul de Arbitraj pentru Sport de la Lausanne. Din cauza acestei anchete, Platini a fost nevoit să se retragă din cursa pentru președinția FIFA. Audierea lui Platini va fi urmată, marți, de cea a elvețianului Joseph Blatter, președintele demisionar al FIFA. Cele două audieri au loc în plină campanie electorală pentru alegerea viitorului conducător al instanței supreme a fotbalului mondial, prevăzută pentru data de 26 februarie, la Zurich.

Citește și:

Jerome Valcke, suspendat 12 ani din fotbal

Rusia îi va invita pe Blatter și Platini la Campionatul Mondial din 2018

Suspendări drastice pentru Blatter și Platini: opt ani interdicție de a activa în fotbal!

Taguri articol


12