PLD propune grup de lucru pentru modificarea Constituţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

PLD propune grup de lucru pentru modificarea Constituţiei

Politică 31 August 2007 / 00:00 605 accesări

Parlamentarii PLD au adresat ieri preşedinţilor celor două Camere şi liderilor partidelor parlamentare o scrisoare în care propun \"adoptarea rapidă a Legii votului în circumscripţii uninominale\" şi crearea unui grup de lucru care să identifice \"lipsurile\" Constituţiei şi soluţii de modificare. De asemenea, în scrisoare, cei 25 de senatori şi deputaţi, membri ai PLD, mai propun înfiinţarea unei comisii parlamentare care să redacteze un raport referitor la funcţionarea actualei structuri administrativ-teritoriale a României şi la stadiul descentralizării administraţiei publice, ca bază pentru crearea unor entităţi administrativ-teritoriale mai mari şi a unei descentralizări administrative profunde. Totodată, mai propun realizarea unui Pact al Elitelor Politice Naţionale reprezentate în Parlament în ceea ce priveşte căile şi mijloacele generale de atingere a obiectivului strategic naţional al următorilor ani – un nivel de trai cel puţin egal cu nivelul mediu de trai din Uniunea Europeană. În opinia parlamentarilor PLD, \"dacă actualul Parlament păşeşte pe acest drum\", \"începe să răspundă exigenţelor cetăţenilor români, începe să recîştige credibilitate şi începe să refacă încrederea oamenilor în stat şi democraţie\". În replică, preşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, apreciază că ar fi fost \"o chestiune de bun-simţ\" ca parlamentarii PLD să expedieze mai întîi scrisoarea referitoare la activitatea Legislativului şi abia după aceea să o facă publică. El a precizat că încă nu a primit documentul PLD, deci nu-l poate comenta.



12