După o lună de aşteptare, soţia lui Omar Hayssam, Adela, poate pleca din ţară cu cei şapte copii ai săi, după ce judecătorii Tribunalului Bucureşti au finalizat, luni, redactarea motivării deciziei prin care au respins, în iulie, apelul formulat de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 2. \"Avem bagajele făcute, sîntem gata de plecare. Copii vor merge la bunici şi la ceilalţi verişori pe care îi au acolo\", a spus soţia lui Omar Hayssam, care a adăugat că nu şi-a imaginat că redactarea motivării sentinţei avea să dureze atît de mult. \"Nu am ştiut că durează atît de mult acea motivare. Ne gîndeam la un termen de cîteva zile dar cred că s-a amînat atît ca să nu putem pleca. Pe data de 15 septembrie expiră termenul. Pînă atunci pot pleca copiii. Timpul trece foarte repede\", a declarat Adela Omar. Ea a mai ţinut să precizeze că nici ea şi nici copiii nu au probleme judiciare şi că nimeni nu poate lua dreptul copiilor la liberă circulaţie. Adela Omar a spus că îi va duce soţului său, dacă va pleca în Siria, medicamente, aşa cum a făcut şi data trecută. \"Îi duc medicamente naturiste pentru stoparea tumorii. Am căutat şi în Siria medicamente de acest gen dar nu am găsit, de aceea le aduc de aici, din România\". Ea a spus că soţul ei nu este tratat de niciun doctor român în acest moment deşi suferă de cancer, însă probabil este în evidenţa vreunui medic din locul unde se află. Întrebată dacă omul de afaceri păstrează contactul cu familia, soţia lui Omar Hayssam a spus că acesta ţine permanent legătura cu ei. \"Ne sunăm din cînd în cînd, dar nu îl întreb unde este. Ştiu că ne sînt ascultate telefoanele. Este pe undeva, pe lîngă Siria. Aşa am auzit şi eu din presă\", a spus Adela Omar.
Judecătoria Sectorului 2 le-a permis, în 10 mai, celor şapte copii ai lui Omar Hayssam, la cererea soţiei acestuia, Adela, să părăsească ţara între 15 iunie şi 15 septembrie, pentru a merge în Siria, însă Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 2 a formulat apel împotriva deciziei judecătoreşti.