Pentru majoritatea românilor, ultimii ani au însemnat o luptă continuă pentru supravieţuire, în condiţiile în care, în cel mai bun caz, nivelul salariilor a rămas neschimbat (există şi situaţii în care remuneraţiile angajaţilor au fost reduse), iar preţurile au crescut. Prin urmare, nu este de mirare că tot mai multe persoane caută să scape de grija zilei de mâine alegând o meserie care le poate aduce un venit decent. Unul dintre cele mai căutate domenii de către cei care vor un nou început îl reprezintă marina. Începând cu noiembrie 2011, respectiv octombrie 2012, la nivelul Universităţii Maritime Constanţa (UMC) au fost acreditate specializările Navigaţie, respectiv Electromecanică. „Potrivit noii legislaţii din domeniu, pentru obţinerea brevetului de ofiţer maritim de punte sau ofiţer mecanic, nu mai este nevoie să urmezi cursuri universitare. Prin urmare, în cadrul Fundaţiei Black Sea a UMC am înfiinţat forma de învăţământ vocaţional pentru specializările Electromecanică şi Navigaţie. Structura nu este tipic universitară, cursanţii urmând patru module, a câte 18 săptămâni fiecare. În total, cursurile durează doi ani”, a declarat preşedintele Fundaţiei Black Sea, totodată şi prorectorul UMC, prof. univ. dr. ing. Cornel Panait.
TAXĂ DE 3.000 PE AN În prezent, cursurile formei de învăţământ vocaţional sunt urmate de nici mai mult, nici mai puţin de 280 de persoane (zece grupe, a câte 28 de cursanţi). „Nu ne aşteptam la un număr atât de mare. Există o cerere foarte mare pentru aceste module, mai ales în contextul în care nu mai sunt căutaţi navigatorii care nu au brevet”, a mai spus prorectorul UMC. Prin urmare, pe lângă tinerii aflaţi la început de drum, sau cei care doresc să-şi schimbe meseria cu una mai bănoasă, printre cursanţi se numără şi navigatori care vor să-şi ia brevetul, pentru a putea să muncească în continuare. După absolvirea cursurilor din cadrul UMC, pretendenţii la funcţiile de ofiţer mecanic şi ofiţer maritim de punte obţin o diplomă care le permite să susţină examenul de brevet. „Taxa pentru urmarea acestor cursuri este de 3.000 de lei pe an. Nu există o dată limită pentru înscrieri, doritorii putându-şi depune dosarul oricând doresc. De îndată ce se formează o grupă, putem începe cursurile”, a declarat rectorul UMC, conf. univ. dr. Violeta Ciucur. Pentru a putea urma modulele, candidatul are nevoie de diploma de bacalaureat.