Plimbare cu ghinion

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Plimbare cu ghinion

Eveniment 09 Februarie 2009 / 00:00 908 accesări

Doi tineri constănţeni, soţ şi soţie, au ajuns, sîmbăta trecută, în urgenţa spitalului, după ce motocicleta lor, cu care plecaseră la plimbare, a fost acroşată de o maşină de gunoi. Accidentul s-a produs pe bdul Aurel Vlaicu, din Constanţa,în apropierea societăţii „Arabesque”. În urma impactului, spre norocul lor, Ioana şi Cezar Bîrlădeanu, au fost aruncaţi din şaua motocicletei Yamaha, înmatriculată CT 99 KZW, care a luat foc. După cîteva secunde, motorul a explodat, iar bubuitura puternică i-a speriat de moarte pe şoferii aflaţi în trafic. Două autospeciale de pompieri au intervenit pentru a stinge flăcările care se puteau extinde. Din motocicletă nu a mai rămas nimic, ea fiind mistuită de flăcări în totalitate. Cei doi răniţi au fost transportaţi cu o ambulanţă la spital, unde au primit îngrijiri medicale. Medicii spun că tinerii se pot considera norocoşi că au scăpat doar cu cîteva zgîrieturi dintr-un accident ce le putea fi fatal. Tinerii accidentaţi spun că ieşiseră la plimbare împreună cu alţi prieteni motociclişti. Testaţi cu aparatul Drager, s-a constatat că nici şoferul, nici motociclistul nu consumaseră băuturi alcoolice. Cazul a rămas în atenţia poliţiştilor. Circulaţia în zonă a fost îngreunată cîteva zeci de minute.



12