Plimbări gratis cu autobuzul electric

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanța ar putea avea transport "verde"... peste 10 ani

Plimbări gratis cu autobuzul electric

Eveniment 05 Iunie 2015 / 00:00 2899 accesări

După ce a făcut înconjurul țării și a trecut prin orașe precum București, Pitești, Slatina, Râmnicu Vâlcea, Alba Iulia, Brașov, Bacău, Suceava, Botoșani, Galați, Tulcea sau Brăila, un oaspete special, prietenos cu mediul și extrem de silențios se plimbă pe străzile Constanței în aceste zile. Este vorba de autobuzul electric SOR EBN 10.5, cu 85 de locuri, care funcţionează exclusiv pe bază de curent electric. Are o autonomie de 250 de kilometri și se încarcă în maximum 7 ore. Pe lângă faptul că este ecologic, autobuzul este și extrem de economic. ”Din testele efectuate până acum, s-a observat că, dacă acumulatorii sunt încărcați pe timpul nopții, costul ajunge undeva la 10 bani pe kilometru, în timp ce autobuzele clasice consumă 2,5 lei pe kilometru. Dacă luăm în calcul și consumabilele, se ajunge la o economie substanțială. În plus, la acest model de autobuz, în timpul frânării, acumulatorii se încarcă, astfel că se recuperează energie”, a explicat PR managerul companiei care importă vehiculele nepoluante, Tudor Șerban. Primii călători  constănțeni s-au urcat deja în mijlocul de transport în comun al viitorului. ”M-am urcat din curiozitate. Se observă diferența. Este mai silențios și mai confortabil, în comparație cu autobuzele clasice”, a spus un tânăr. ”Are un demaraj fantastic, se manevrează ușor și nu face zgomot”, a mărturisit un șofer al Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța, Alexandru Iordache.

LA ANUL VOM AVEA AUTOBUZE NOI Reprezentanții Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC) Constanța vor să vadă cât de avantajoasă este soluţia autobuzelor electrice. Ei nu iau însă în calcul achiziționarea lor în viitorul apropiat, mai ales că prețul unei singure mașini ajunge până la 400.000 de euro. ”În acest moment, nu există un parc complet de autobuze electrice la niciun operator de transport din Europa. Abia peste 10 ani vor fi achiziționate parcuri complete, când tehnologiile vor deveni mai ieftine și mai performante. În 10 ani vom avea cel puțin o linie de autobuze electrice la Constanța. În schimb, trebuie înlocuită o parte din parcul Regiei, cu autobuze care vor funcționa pe motorină. Anul viitor cred că vom face o investiție, deoarece primele autobuze au 13 ani”, a precizat directorul adjunct al RATC Constanța, ing. Dumitru Coiciu.

AUTOBUZE ELECTRICE LA NĂVODARI? ”Primăria din Botoșani vrea să achiziționeze 24 de autobuze electrice. Și la Sebeș, un transportator privat și-a exprimat disponibilitatea. Zilele următoare vom purta discuții și cu firma JTA din Năvodari”, a spus Tudor Șerban. Autobuzul electric va fi testat până luni, 8 iunie, după următorul program: astăzi, pe linia 2 - 43 (plecări din cap de linie Cireșica, de la 10.00, 13.00 și 16.00), mâine - pe linia 5 - 40 (plecări de la cap de linie Sere, de la 10.00, 13.00 și 16.00), duminică, 7 iunie - linia 102 (plecări de la cap de linie Depou, de la 10.00, 12.00, 14.00 și 16.00) și luni, 8 iunie - linia 48 (plecări din cap de linie Oierie, de la 10.00, 11.30, 13.00, 14.30 și 16.00). Acest gen de autobuz se află deja în exploatare în Cehia, Slovacia, Germania sau Elveția.

Taguri articol


12