Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, a anunţat că va depune o plîngere penală la Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva premierului Călin Popescu Tăriceanu şi a miniştrilor care au semnat cele două ordonanţe de urgenţă privind amînarea majorării salariilor profesorilor. Funar a declarat, ieri, că plîngerea pe care o va depune îi vizează pe Anton Anton, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, pe Mariana Cîmpean, ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse şi pe Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor, pe care îi acuză de abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi asociere în vederea săvîrşirii de infracţiuni. Senatorul PRM i-a acuzat pe cei patru demnitari că au refuzat fără niciun temei legal să pună în aplicare o lege, prejudiciind sute de mii de dascăli, care nu au putut să îşi încaseze salariile majorate cu 50%: “Prin OUG nr.151/2008 s-a prevăzut o creştere a drepturilor salariale cu 28% pentru personalul din învăţămînt în anul 2009, dar în bugetul Ministerului Educaţiei la cheltuieli de personal este prevăzută o creştere de numai 13%. Rezultă ca OUG nr.151/2008 nu are acoperire în bugetul ministerului pe anul 2009”. El a atras atenţia că, prin decizia pronunţată în 12 noiembrie, Curtea Constituţională a stabilit că OUG nr. 136/2008 este neconsţitutională şi de aceea “Guvernul şi semnatarii OUG nr.136/2008, la fel şi pentru OUG nr.151/2008, ştiau că săvîrşesc o faptă ilegală, de natură penală. Au fost cu toţii conştienţi că acţiunea lor este neconstituţională. Se impune a fi stabilite penalităţile care să fie imputate semnatarilor OUG nr.136/2008”.