Plîngeri penale pentru furt de apă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Plîngeri penale pentru furt de apă

Social 10 Iunie 2009 / 00:00 1152 accesări

În ciuda controalelor, a sancţiunilor mai mult decît usturătoare, care ajung şi depăşesc uneori chiar şi la zeci de mii de lei, şi a plîngerilor penale, există totuşi, cetăţeni care continuă să fure apa potabilă. Un exemplu de acest gen, a fost descoperit zilele trecute, în localitatea Arsa, comuna Albeşti, în urma unei acţiuni de rutină a angajaţilor societăţii RAJA SA. „Culmea tupeului este că hoţii s-au adresat unui post de radio constănţean reclamînd faptul că SC RAJA SA Constanţa „i-a debranşat” de la sistemul de alimentare cu apă pe criterii politice, deşi SC RAJA SA Constanţa nu are nici o legătură cu sistemul de alimentare cu apă din satul Arsa. În această localitate, alimentarea cu apă potabilă se face de către primăria Albeşti, primărie care are în proprietate şi operează sistemul de alimentare cu apă şi cele două puţuri de la nivelul satului. În aceste condiţii, RAJA Constanţa nu avea cum să-i debranşeze pe cetăţenii din satul Arsa, atît timp cît societatea noastră nu desfăşoară nici un fel de activitate în această localitate. Singura legătură între RAJA Constanţa şi satul Arsa este o conductă de diametru 100mm, conductă ce trece prin apropierea satului şi care se află în gestiunea RAJA Constanţa”, a declarat purtătorul de cuvînt al RAJA, Irina Oprea. În urma unei verificări de rutină, efectuate zilele trecute, reprezentanţii RAJA Constanţa au descoperit că la nivelul conductei s-au înţepat ilegal mai mulţi localnici, care furau apa potabilă. Imediat, reprezentanţii societăţii au sistat furnizarea apei pe conducta cu pricina şi au început demersurile pentru blindarea acesteia. În plus, RAJA a depus mai multe plîngeri penale pentru furt, conform Codului Penal, pentru toţi localnicii care s-au “branşat” la conducta societăţii. “Menţionăm că RAJA Constanţa nu a ţinut şi nu va ţine cont niciodată de culoarea politică a administraţiei locale sau a cetăţenilor din comunităţile în care prestează serviciile de alimentare cu apă potabilă. SC RAJA SA Constanţa nu urmăreşte decît asigurarea unor servicii la cele mai înalte standarde, servicii recunoscute atît pe plan naţional, cît şi internaţional”, a mai declarat Irina Oprea.

Taguri articol


12