Candidatul PDL la funcţia de primar al comunei Adamclisi, Anton Burcea, a câştigat alegerile în al doilea tur de scrutin, întrunind 763 de voturi din 1.455 exprimate. Alegerea sa este însă umbrită de numeroase sesizări legate de încercări de dare de mită electorală sau de tentative la limita legii de influenţare a electoratului. Cel mai relevant exemplu este tipărirea şi distribuirea unui aşa-zis „ziar”, sub titulatura „Dezvăluiri”, unde prefectul (a)politic, Claudiu Palaz, acorda un interviu „în exclusivitate”, în care îl susţinea pe candidatul PDL la Primăria Adamclisi, Anton Burcea, şi o denigra pe candidata PSD la funcţia de primar, Marieta Burcea, pătând imaginea fostului primar al comunei. Ampla „acţiune” de distribuire a materialului propagandistic s-a petrecut sâmbătă seară, deşi campania electorală se încheiase deja de o zi. „Am fost sesizaţi că susţinătorii PDL împart în satul Zorile afişe şi pliante cu tentă electorală. Persoanele identificate au recunoscut că au împărţit materiale denigratoare la adresa candidatei PSD şi au fost sancţionate contravenţional”, a declarat comisar şef Ionel Ioniţă, locţiitorul şefului Poliţiei Medgidia. Prefectul Palaz nu este străin de Adamclisi. El a fost „alături” de locuitorii din Adamclisi şi în urmă cu o lună, când a venit în comună pentru a ţine „audienţe” portocalii la birtul din satul Zorile. Şi la primul tur de scrutin şi la alegerile de ieri, cele patru secţii de votare din Adamclisi au fost patrulate cu maşini care erau într-un du-te-vino, transportând aceleaşi chipuri pedeliste. Oamenii spun că pedeliştii au făcut totul pentru ca „Toni”, candidatul PDL, să câştige, de la săpatul şi aratul în grădină, până la acordarea gratuită de saci de ciment tuturor celor care promiteau să voteze PDL. Sunt acuze că oamenii au primit şi bani pentru a vota PDL. Doi cetăţeni de etnie rromă au recunoscut că aşteaptă să primească bani dacă votează „pe cine trebuie”. Nici fiul candidatului PDL la Primăria Adamclisi, Răzvan Burcea, nu s-a putut abţine să nu-şi facă simţită prezenţa şi în cel de-al doilea tur de scrutin, şi a continuat să genereze incidente electorale. El a profitat de vârsta înaintată a unei bătrâne care nu-şi putea exercita singură dreptul constituţional şi a intrat cu ea în cabina de vot, arătându-i unde să pună ştampila.